Eunsun Kim nu este o victimă.Eunsun Kim este o supravieţuitoare.Prin deșert spre libertate. Fuga mea din Coreea de Nord
În legende şi basme, eroii luptă pentru a-şi câştiga libertatea. Victoria este, de cele mai multe ori, dulce-amară, o „recompensă” insuficientă, care nu poate să şteargă toate pierderile suferite, toate amintirile strânse de-a lungul călătoriei. Uneori, libertatea înseamnă iluzii spulberate şi sfârşitul copilăriei. Pentru Eunsun Kim, a reprezentat o şansă la fericire, o şansă la viaţă. Prin volumul „Prin deşert spre libertate” publicat în Colecţia Istorie la Grupul Editorial Corint, autoarea se întoarce în trecut şi retrăieşte nouă ani întunecaţi şi primejdioşi: aproape un deceniu a durat fuga ei din Coreea de Nord. Ani în care a trăit pe străzi, în care a fost rănită, jignită, fugărită sau s-a aflat la un pas de moarte.
Cu curaj şi cu o voinţă extraordinară, Eunsun Kim scrie această autobiografie cutremurătoare şi ne împărtăşeşte cele mai înspăimântătoare clipe care au marcat drumul ei spre libertate. „N-o să uit niciodată ziua aceea, fiindcă a fost una dintre cele mai triste din viața mea. Ploua cu găleata, nu știam unde aveam să dormim și eram tare abătute. Cel mai rău era că fotografia cu tata era distrusă de-a binelea. Era preferata mea și ultima pe care o mai aveam cu el. Nu rezistase, biata poză, plimbării noastre prin apa fluviului Tumen. Cerneala se întinsese, iar imaginea chipului tatei, ultima care mai amintea de existența lui, dispăruse pentru totdeauna. Până și-n ziua de astăzi îmi lipsește acea fotografie.”
Ca adult, este greu să redai vocea un copil speriat, care nu înţelege de ce trebuie să moară de foame sau să îşi ţină privirea plecată, pentru a nu atrage atenţia asupra sa. Eunsun nu a întâmpinat această problemă. Redă cu emoţie, uneori cu stângăcie, gândurile care au bântuit-o în miez de noapte, sentimentele care o copleşeau în zilele friguroase, când avea stomacul gol şi voia doar să se oprească din fugă, să îşi odihnească picioarele obosite şi să aibă un acoperiş deasupra capului, un foc care să-i încălzească obrajii şi o familie fericită. Din păcate, pentru o perioadă îndelungată, a primit doar lacrimi, ură, deznădejde şi regrete nerostite.
„Decembrie 1997. Deși eram slabă ca un vreasc, tot mă simțeam de parc-aș fi tras la cântar o tonă; îmi simțeam trupul prea greu ca să mă mișc. M-am prăbușit la podeaua tare și-nghețată, în penumbra nopții, care mă învăluia din ce în ce mai mult. Nu mai aveam putere s-o duc așa mai departe. Mă părăsise mama. Când am auzit pași răsunând în casa scărilor, am rămas complet nemișcată. În acea noapte friguroasă din decembrie 1997, când aveam unsprezece ani, am știut că aveam să mor până să ajung și eu măcar adolescentă.” Dar Eunsun Kim nu a renunţat: a luptat şi a supravieţuit.Însă acei nouă ani o vor bântui toată viaţa, indiferent cât va încerca să uite ce a îndurat.Unele amintiri, nu pot să fie îndepărtate.
Descrierea volumului: Eunsun Kim s-a născut în Coreea de Nord, una dintre cele mai opresive țări din lumea modernă. Când avea unsprezece ani, tatăl și bunicii ei au murit de foame, iar ea și-a scris testamentul – convinsă că va sfârși la fel. Ca urmare, în 1999, mama sa a hotărât să lase în urmă regimul dictatorial în care trăia și să fugă din Coreea de Nord împreună cu cele două fiice ale sale – Eunsun și sora ei −, fără să știe că vor pleca într-o călătorie care avea să dureze nouă ani. Până să ajungă în Coreea de Sud, Eunsun și familia ei au trăit pe străzi, au picat în mâinile unor traficanți de persoane, au fost trimise într-un lagăr de reeducare din Coreea de Nord și au traversat pe jos deșertul Gobi. Cincisprezece ani mai târziu, Eunsun Kim s-a hotărât să scrie o carte despre experiența ei, pentru ca întreaga lume să-i cunoască povestea. Însă că ea mai sunt mii de bărbaţi și femei care în fiecare zi încearcă să traverseze frontiera pentru a scăpa de foamete și de regimul totalitar nord-coreean.
© Copyright:
Posteaza comentariu