Din 1981, London Wine Fair este o rampă de lansare pentru vinurile noi, reunind producătorii de vinuri, importatorii și distribuitorii, dar și jucătorii din zona de ambalaje, logistica, training si consultanta. La ediţia din acest an a târgului internaţional London Wine Fair au participat peste 11.000 de vizitatori şi 750 de producatori din 40 de ţări, care au testat peste 10.000 de soiuri de vinuri din toate colţurile lumii.
“Piata britanică este una foarte educată, iar în Londra sunt prezenţi toti jucătorii importanţi din industria de vinuri.
Consumatorii de vinuri din această zonă sunt mereu dornici de experienţe interesante, asa că degustă toate vinurile diferite şi originale. Este o piaţă provocatoare”, spune Ghislain Moritz, maestru al metodelor de vinificare din Bourgogne şi oenolog AVINCIS.Marea Britanie este o piaţă importantă de desfacere, exportul de vinuri româneşti a crescut cu 10% în 2014, comparativ cu situaţia anului precedent. Peste 200 de vizitatori au degustat vinurile albe şi rosii de la AVINCIS, descriindu-le ca pe o surpriză placută şi declarându-se foarte încântaţi de vinurile produse în România. Soiul Negru de Drăgăşani a produs o impresie puternică printre vizitatorii britanici, fiind caracterizat de cei care l-au degustat drept unic şi neobisnuit, mai ales că mulţi dintre aceştia nu aveau cunoştinte detaliate despre soiurile româneşti. La nivelul acestui an, exporturile AVINCIS sunt estimate la 20% din volumul vânzărilor, iar în urmatorii 3-4 ani crama ar putea ajunge să realizeze 40% din rulaj la export.
Vinurile produse de Crama AVINCIS pe Domeniul Vila Dobruşa situat în Drăgăşani – renumită podgorie viticolă din zona subcarpatică, aflată în apropierea mânăstirilor din nordul Olteniei – sunt distribuite exclusiv în sectorul HORECA şi în magazinele specializate. Domeniul Vila Dobruşa - Drăgăşani, unde iau naştere vinurile AVINCIS, este o podgorie de familie care datează din anul 1905, aparţinând Cristianei şi lui Valeriu Stoica.