Video: Yamato Zaharia, sfaturi de autoapărare pentru femei: "Reacția este cea mai importantă"

Campionul mondial la Kempo și unul din cei mai iubiți concurenți ai emisiunii Exatlon, Yamato Zaharia, a fost invitat în emisiunea postului Kanal D, "Teo Show", pentru a le învăța pe doamne cum să se apere în situația în care ar fi atacate.

"Ideal ar fi ca reprezentantele sexului frumos să participe la câteva cursuri elementare de autoapărare pentru a știi să se protejeze. Pentru atacator, să fie contratacat de o victimă-femeie, va fi o mare surpriză. Reacția rapidă, contraatacul imediat, va fi elementul surpriză care vă poate salva. În ziua de astăzi, doamnele au un program foarte încărcat și multe dintre ele nu au timp pentru arte marțiale, așa că ele trebuie să rețină cele mai importante aspecte. Ochii, gâtul, piramida nazală, zona inghinală, genunchii, sunt zonele ce trebuiesc lovite cu toata puterea.

Atenția și prevenția sunt extrem de importante. Mai bine previi și eviti să intri in conflict. Dar dacă ați ajuns totuși într-o situație limită, atunci reacția rapidă contează foarte mult, este esențială. Dacă o doamnă va știi să riposteze imediat și să îi aplice o lovitură puternică într-una din zonele sensbile ale atacatorului, are mari șanse să reușească să fugă și să scape de atac. Situațiile de acest gen pot fi evitate dacă doamnele sunt vigilente, evită să intre în locuri strâmte și întunecoase, mai ales lângă necunoscuți.
Un sfat pe care eu îl dau tuturor este ca în cazul în care atacatorul are un cuțit, mai bine să nu riște să lupte cu el ci să încerce să se îndepărteze cât mai repede de acolo. Să nu intre îintr-un joc periculos împotriva unui atacator cu arma albă", a mai spus Yamato Zaharia la Kanal D.

 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod