În această perioadă, copii cu vârste cuprinse între 3 și 10 ani, vor intra pe ușile rabatabile, specifice barurilor din vestul salbatic, unde se vor aventura timp de 50 de minute pe un traseu special amenajat.
Încă de la începutul jocului, copiii se vor constuma în cowboys sau indieni pentru a se integra perfect în această lume spectaculoasă. Ei vor fi personajele principale ale unei povești palpitante și distractive. Călătoria celor mici începe în Orașul din deșert, unde vor descoperi obiceiurile locului și modul de organizare al unui astfel de oraș. După, vor porni în căutarea aurului din mină pe care îl vom extrage cu recuzita specifică. Cu aurul strâns, își vor putea cumpăra un cal pentru a participa la Cursele de cai – atât de populare în Vestul Sălbatic. Căluții dinamici vor aduce experiența cât mai aproape de realitate. Cei mici vor primi insigne și vor avea ocazia să-și povestească experiența în jurul Focului de tabără. Alături de oamenii locului, vor învăța câtecele și vor cânta la muzicuță.
În ultima parte a aventurii lor, copiii vor învăța despre cultura indienilor și vor dansa în jurul unui foc de tabără. De asemenea, vor afla mai multe despre faimoasele dueluri dintre șerifi și bandiți, se vor duela la rândul lor cu pistoale de jucărie și vor face poze cu afișele haioase Wanted. Pentru că nimic nu rămâne nerăsplătit, în urma expoziției interactive, toți copiii vor primi diplome pentru curajul dovedit în Aventura din Vestul Sălbatic.
Pe tot parcursul traseului, copiii vor fi supravegheați de ghizi specializați care vor răspunde la toate întrebările celor mici. Participarea la expoziția interactivă Copiii în Vestul Sălbatic este gratuită, fiind condiționată de rezervarea în prealabil a zilei și orei la adresa de email:rezervari@megamallbucuresti.ro, la numărul de telefon 0756 140 191 sau la Info Desk Mega Mall. Grupurile se pot forma din maxim 30 copii.
Te așteptăm la Mega Mall să îi înscrii pe cei mici la cea mai interactivă lecție de istorie și civilizație și să vă bucurați împreună de cea mai distractivă aventură a toamnei!
© Copyright:
Vestul sălbatic se mută la Mega Mall!
Mine de aur, șerifi, corturi, cai și indieni nativi. Toate aceste elemente, pe care le-am văzut doar în filmele americane, au ajuns la Mega Mall. Începând cu 9 septembrie și până pe 1 octombrie, între orele 10:00 și 20:00, cei mici sunt invitați să descopere toate secretele Vestului Sălbatic prin activități interactive în cadrul expoziției Copiii în Vestul Salbatic.
Posteaza comentariu