Dacă nu vrei să mergi la restaurant de Valentine’s Day, pregătește-i chiar tu iubitului o cină romantică, pe care să n-o uite prea curând. Poate că nu ai o înclinație specială înspre arta culinară, dar dacă ții cont de câteva sfaturi, vei avea o seară perfectă, iar sufletul tău pereche va aprecia cu siguranță efortul.
În primul rând acordă atenție prezentării, care îți garantează jumătate din reușita serii. Camera în care îi oferi cina iubitului tău ar trebui să fie luminată difuz, pentru o atmosferă mai intimă.
Încearcă un preparat simplu, hrănitor și stimulant. Cina în doi de Ziua Îndrăgostiţilor nu este momentul cel mai potrivit pentru a aborda rețete noi. Nu există nimic mai stresant decât o bucătăreasa care se ridică de nenumărate ori de la masă ca să verifice mâncarea. Poți incerca o rețetă de pui la cuptor, care nu presupune mult timp sau efort. Nu trebuie decât să speli puiul și să îl usuci cu un șervețel de bucătărie, să încălzești cuptorul la 200 °C, apoi să adaugi amestecul de condimente Vegeta Twist pentru pui și să-l dai la copt timp de o oră. Servește-l cu o garnitură de cartofi, căreia îi poți îmbogăți gustul cu Vegeta Twist Naturella. Condimentele sunt indispensabile pentru cina de Valentine’s, deoarece ajută la eliminarea endorfinelor și stimulează terminațiile nervoase.
Alege cu grijă vinul, care nu poate fi trecut cu vederea pentru o astfel de ocazie. Carnea de pui se asociază de obicei cu vinuri albe, seci sau demiseci. Știi că ai ales perfect atunci când vinul evidențiază un aspect al mâncării, iar mâncarea subliniază o calitate a vinului. Este esențial ca vinul și mâncarea să se completeze reciproc, mai ales că poți să gătești cu același vin pe care îl servești la masă.