Aproximativ 20% dintre turiștii care intră pe platforma de rezervări bilete de autocar mementobus.com sunt din afara României, arată o analiză a companiei de transport Memento Bus, parte a grupului Memento Group, care include și turoperatorul Christian Tour. Cele mai multe rezervări din străinătate vin din Marea Britanie, Italia, Germania, Spania, dar există rezervări și din Statele Unite ale Americii și Franța. Cele mai accesate rute sunt Brașov-Sibiu și Brașov-Cluj, cu plecare din București, iar rezervarea se face cu una-două săptămâni înainte, spre deosebire de călătorul român, care, de cele mai multe ori, își cumpără biletul de autocar cu o zi-două înainte de data plecării.
Până la finalul lunii iunie 2019, Memento Bus a transportat aproximativ 15.000 de turiști pe cursele ocazionale și peste 7.000 de turiști pe cursele charter cu autocarul. Pe lângă aceștia, aproximativ 7.000 de călători au rezervat bilete pe platforma mementobus.com pentru curse operate de companii partenere integrate în marketplace-ul Memento Bus.
Potrivit datelor furnizate de companie, tinerii cu vârsta cuprinsă între 25 și 34 de ani reprezintă principala categorie care călătorește cu autocarul. Procentul acestora se ridică la 43% din total, fiind urmați de cei din categoria de vârstă 35-44 de ani, în proporție de 23,5%. În ceea ce privește împărțirea pe sexe, femeile și bărbații călătoresc cu autocarul în egală măsură.
Peste 70% dintre cei care rezervă bilete de călătorie pe mementobus.com apelează la mobil, în vreme ce 27% fac o rezervare de pe desktop. Aproximativ 20% dintre cei care fac o rezervare pe mementobus.com revin pe site pentru noi cumpărături. Destinațiile cele mai populare în rândul turiștilor români care călătoresc pe rute interne cu autocarul sunt Brașov și Sibiu, cu plecare din București.
“Anul acesta Memento Bus a făcut un pas uriaș înainte prin transformarea platformei în cel mai mare marketplace pentru transportul de persoane la nivel național. Până în prezent, avem integrați 24 de transportatori, între care și compania Atlassib, ceea ce înseamnă că turistul are la dispoziție un număr mare de destinații și curse din care poate alege. Acoperim atât rute interne, cât și externe”, a declarat Mircea Fărtăiș, director general Memento Bus.
Planurile pentru 2020 prevăd creșterea numărului de parteneri transportatori în marketplace-ul MementoBus.com, precum și creșterea numărului de plecări din autogara Central Bus, plecări ce se vor adăuga celor către Anglia, Danemarca, Suedia, Germania, Franța, Spania, Italia, Republica Moldova și Ucraina.
Memento Bus face parte din grupul Memento Group, care include și turoperatorul Christian Tour. Compania de transport a fost fondată la începutul anului 2016. În prezent, flota Memento Bus este formată din 19 autocare și 16 microbuze și este folosită pentru circuite, închirieri și curse ocazionale. În plus, compania Memento Bus și-a extins operațiunile și în Europa și este prezentă în Spania (Mallorca și Tenerife), Serbia și Grecia.
© Copyright:
Posteaza comentariu