Trei dintre vinurile produse în România de Avincis figurează în topul World Wine Awards al celor mai bune vinuri din lume, în 2015. Prestigiosul clasament a fost anunţat pe 17 ianuarie de revista “Decanter” la salonul Vinexpo de la Bordeaux.
Astfel, „Avincis Crâmpoşie Selecţionată 2013”, „Avincis Cuvée Andrei Cabernet Sauvignon 2011” şi „Avincis Fetească Regala-Pinot Gris 2013” au primit medalia internaţională de bronz, în cadrul unei competiţii riguroase, al cărei juriu a fost format din 240 de profesionişti, dintre care 85 au titlul de "Master of wine".
În iunie 2015, cele trei vinuri AVINCIS au câştigat medalia de bronz la „Decanter”, cea mai mare competiție internațională de vinuri pornită în 2004 și care atrage, anual, peste 15.000 de participanți.
„Avincis Crâmpoşie Selecţionată 2013” este un soi local din Drăgăşani, unde se află crama AVINCIS, care s-a adaptat perfect solului său de origine.
„Avincis Cuvée Andrei Cabernet Sauvignon 2011” este un soi prezent de mult timp pe teritoriul românesc, care a îmbrăţişat cu graţie şi eleganţă pământul din Drăgăşani, luând tot ceea ce este mai bun din sol. Pentru a dezvălui savoarea a acestui soi, 40% din acest vin a fost învechit în baricuri (noi în proporţie de 90%) timp de 14 luni; restul vinului a fost păstrat în cisterne de inox.
Rezultatul este un cabernet rubiniu închis, cu un buchet predominant de coacăze negre proaspete și cu note de stejar și de vanilie.„Avincis Fetească Regala-Pinot Gris 2013” este un cupaj inedit între un soi local şi un soi favorit pe plan internaţional: 30% este Feteasca Regală, fermentată şi maturată în baricuri de stejar timp de 9 luni, iar 70% este Pinot Gris, din care 20% a fost fermentat și maturat 6 luni în baricuri de stejar, restul cantității din acest soi fiind fermentat în cisterne de inox. A fost creat astfel un vin cu reflexii aurii deschise, cu un buchet în care se regăsesc dulceaţa florilor albe şi a caiselor și care dezvăluie arome de vanilie, de piersică şi pară condimentată.
AVINCIS este crama lui Valeriu şi a Cristianei Stoica, care au decis să dea o nouă viaţă viei familiei, situată în regiunea dealurilor subcarpatice, la porţile mănăstirilor din nordul Olteniei, în zona Drăgăşani.
Regiunea, faimoasă pentru viile ei, se dezvoltă şi din punct de vedere turistic.