Așa cum nunțile anului 2019 au venit cu un aer nou, fresh, cât mai apropiat de stilul de viață al mirilor, la fel se întâmplă și în cazul cadourilor de nuntă. Tendințele în materie de nunți sunt clare: cadourile experiență pentru miri câștigă tot mai mult teren. Acestea sunt preferate de persoanele apropiate cuplului, în locul tradiționalului cadou de nuntă, arată Complice.ro, magazin online de cadouri experențiale. Printre cele mai căutate: zborul cu parapanta, călătorii virtuale către orice colț al lumii sau relaxare după petrecerea extenuantă de nuntă.
Lunile septembrie și octombrie sunt foarte populare în materie de nunți, iar tendințele arată că cele mai multe persoane se orientează către petreceri dinamice, cu abordări inedite, pe cât posibil în aer liber.
Studiile la nivel global relevă faptul că 65% dintre miri pun cel mai mare preț pe partea de entertainment, în care își doresc să fi investit mai mult, concentrându-se astfel pe felul în care își fac invitații să se simtă bine.În același ton, și invitații își doresc ca evenimentul să fie marcat și din partea lor într-un fel inedit. Tocmai de aceea, persoanele din cercul apropiat al mirilor aleg să le ofere și cadouri acestora. Persoanele cu vârsta cuprinsă între 25 și 40 de ani sunt cele mai orientate către cadouri-experiență, iar acestea își doresc să ofere cuplului experiențe care să îi unească, să le ofere momente speciale in doi, alocând cel mai mare buget în acest sens.
Întreaga experiență a nunții – de la petrecerea burlăcițelor și burlacilor până la tot mai popularul trash the dress – a evoluat de la un eveniment – obligație la un eveniment – experiență.
Un moment important, cu miri care se simt bine, se distrează și petrec în mijlocul invitaților. Acest lucru se vede și în solicitările avute pentru cadouri: nașii, prietenii din cercul răstrâns au renunțat la cadourile pentru casă care ar putea suplini o nevoie materială și oferă cadouri de tipul zborurilor cu elicopterul sau cu parapanta, cursuri de masaj în doi, escapade romantice sau călătorii virtuale în orice colț al lumii, a explicat Oana Pascu, manager Complice.ro.Potrivit datelor magazinului online de cadouri experențiale, cele mai multe solicitări se fac în funcție de stilul de viață al mirilor. Astfel, cuplurile pasionate de sport, care au un stil de viață activ, primesc cadouri care implică multă acțiune – sesiuni de driving în cuplu in care cei doi trebuie să treacă prin diferite probe îimpreună (ex orbul la volan, mașina cu două volane etc).
Pentru cei care preferă aventura și iubesc adrenalina, cele mai solicitate pachete au fost cele care implică zboruri cu elicopterul, salturi cu parapanta sau cu parașuta, în timp ce prietenii gurmanzilor le oferă acestora degustări de praline (știindu-se că ciocolata potențează dragostea) sau sesiuni de gătit cu Chef Samuel le Torriellec .
Unul dintre cadourile preferate de nași pentru tinerii căsătoriți sunt călătoriile virtuale: de la manșa unui avion (simulator) cei doi decolează și se indreaptă spre orice aeroport își doresc, experimentand chiar incidente în timpul zborului pe care cei doi le depășesc cu ajutorul unui pilot profesionist pentru a ajunge cu bine la destinație. De asemenea, cu ajutorul realității virtuale, mirii pot pleca într-o lună de miere în orice colț al lumii.
Astfel de experiențe sunt urmate de obicei de cine romantice sau de o seară la spa, tot în doi, a mai precizat Oana Pascu.De obicei, pentru astfel de experiențe se plătește între 700 și 2200 lei, în funcție de cât de apropiați sunt cei care fac cadoul de miri. De asemenea, când cuplul are mulți prieteni necăsătoriți, aceștia din urmă preferă să facă un cadou în grup, înlocuind astfel chiar cadoul de la petrecerea burlacilor / burlăcițelor.
Posteaza comentariu