Temele pentru acasă – când încetează să mai fie benefice pentru copii

Având rolul de a consolida sau înțelege mai bine diverse noțiuni din programa școlară predate la clasă, temele pentru acasă pot dobândi o serie nebănuită de efecte negative. Iată în ce condiții riscăm să afectăm parcursul educațional pozitiv al elevilor.

Începutul de an școlar readuce în discuție una dintre cele mai arzătoare probleme cu care se confruntă, în proporții diferite, toți cei trei participanți ai actului educațional: copii, cadre didactice și părinți.Temele pentru acasă reprezintă un punct de dezbatere aprins, fiind vehiculate o serie de ipoteze și propuneri, acceptate de unii, criticate de alții.
În acest context, Delia Lungu, specialist Intuitext în educație, face o serie de precizări: „Studiile de psihologie educațională ne arată că timpul sănătos alocat temelor de casă în fiecare zi  pentru copil este în funcție de vârsta lui.

Astfel, s-a formulat o «regula celor 10 minute»: 10 minute pentru teme per clasă, clasa I - 10 minute, clasa a II-a - 20 minute, gimnaziu - între 50 și 80 minute. Rămâne de  văzut cum aceste recomandări pot fi aplicate efectiv în sistemul educațional românesc din prezent, deoarece sunt multe alte aspecte luate în considerare: de ex, încărcarea programei, așteptările părinților și ale profesorilor, cât de atractivă este lecția predată de cadrul didactic, cât din lecția predată la școală este reținută de elev încă din clasă etc.
 
De asemenea, e important de avut în vedere și cât de atent este copilul în perioada în care-și face temele. Mulți părinți și-au observat copiii stând la birou cu temele în față ore în șir, dar cea mai mare parte din timp, atenția lor este în altă parte.


De aceea, ideal este să se găsească soluții astfel încât copilul să-și poată păstra mai mult timp atenția pe ce are de făcut. Pentru asta e nevoie de un climat pozitiv creat la școală de către cadrele didactice, dar și acasă de către părinți, astfel încât copilul să poată învăța din plăcere.

Totuși, în raport cu celelalte țări, potrivit raportului OECD din 2014, elevii din România se află pe locul 6 în topul țărilor cu cele mai multe teme pentru acasă primite de adolescenții în vârstă de 15 ani.

Rezultatele studiilor care s-au făcut pe subiectul eficienței temelor pentru acasă  din 1987 până în 2003 au fost reunite într-o metaanaliză de către cercetătorii de la Duke University. Rezultatele arată, în general, o influență pozitivă a temelor pentru acasă în ceea ce privește performanță la școală.



Studiile arată că există o corelație mai strânsă pentru clasele VIII-XII decât pentru clasele I- VI. Altfel spus, pentru clasele I-VI temele pentru acasă sunt utile într-o măsură mai mică decât pentru clasele VII-XII.

În ceea ce privește primele săptămâni de școală, îndeosebi în clasele primare, specialiștii Intuitext în educație recomandă ca temele să fie moderate ca întindere, pentru a-i ajuta pe copii să reintre în ritmul școlii și să nu perceapă învățarea drept un act generator de emoții negative, frică sau stres.

Acomodarea cu programul școlar, cu noii colegi și profesori, responsabilitățile ce derivă din sarcinile școlare, accelerarea ritmului de lucru pot fi agasante și bulversante pentru copii în perioada începutului de an școlar.
Părinţii trebuie să fie înțelegători, dacă în această perioadă copilul este mai obosit, mai neatent, mai nervos, mai preocupat, dacă observă o diminuare a apetitului sau dacă are probleme cu somnul.



Totuși, în cazul în care aceste manifestări se amplifică sau durata de manifestare depășește trei-patru săptămâni, specialiștii Intuitext în educație recomandă ca acest lucru să fie comunicat învățătorului și consilierului școlar, care vor lucra în echipă pentru a-l ajuta pe cel mic să depășească eventualele probleme de adaptare școlară.