Context
Organizația Mondială a Sănătății (OMS), Centrul European de Prevenire și Control al Bolilor (ECDC), United Nations Populations Fund (UNFPA) și multe alte organizații internaționale și naționale publică anual studii și rapoarte îngrijorătoare referitoare la consecințele lipsei educației privind sănătatea sexuală.
Sunt peste 357 milioane de infecții cu transmitere sexuală (ITS) declarate anual la nivel global (Chlamydia, Sifilis, Gonoree și Trichomonas), iar România se plasează în primele 10 locuri în Europa privind incidența acestor infecții. Totodată, rapoartele ECDC ne plasează pe locul al doilea în topul statelor europene cu cea mai ridicată rată a cazurilor raportate de sifilis.
Aceste rapoarte sunt realizate pe baza cazurilor raportate, dar, așa cum OMS avertizează, majoritatea infecțiilor cu transmitere sexuală nu sunt simptomatice și sunt depistate, de multe ori, după ce au determinat consecințe grave, precum nașterile premature, transmiterea infecției la nou-născut sau infertilitatea.
În România, cumpărarea unui prezervativ este percepută ca fiind rușinoasă, testarea pentru depistarea infecțiilor este privită cu suspiciune, iar educația sexuală în școli sau acasă este considerată un subiect tabu.
Toate aceste rețineri cu privire la viața sexuală se reflectă în incidența crescută a infecțiilor cu transmitere sexuală, a infecțiilor cu HIV și în numărul alarmant de nașteri și avorturi în rândul adolescentelor, în unele cazuri având vârste mai mici de 15 ani.Conform Organizației Mondiale a Sănătății, consilierea și, mai ales, schimbarea atitudinii față de educația sexuală sunt principalele modalități de prevenție împotriva ITS (inclusiv HIV) și a sarcinilor nedorite. Consilierea poate îmbunătăți capacitatea oamenilor de a recunoaște simptomele ITS și de a crește probabilitatea ca aceștia să caute îngrijire de specialitate și să își încurajeze partenerul sexual să facă același lucru.
Din cauza prejudecăților cu privire la sex, a rușinii de a aborda acest subiect și a stigamtizării ITS se remarcă o lipsă a nivelului de conștientizare publică și a măsurilor privind educația sexuală cuprinzătoare, adaptată nevoilor adolescenților.Având ca punct de reper aceste premise, Veneris lansează campania #TabooFighter, care are ca obiectiv conștientizarea importanței educației sexuale, ca măsură indispensabilă sănătății sexuale. #TabooFighter este un manifest al sincerității, un demers prin care Veneris îndeamnă la o schimbare de atitudine, la conștientizarea riscurilor la care ne expunem atunci când alegem să nu vorbim despre subiectul tabu al sexualității. Pentru că atunci când nimeni nu vorbește, Veneris răspunde la întrebări usturătoare.
În țările dezvoltate, testele rapide de diagnosticare a ITS sunt utilizate pe scară largă pentru îmbunătățirea ratei de detecție, mai ales a infecțiilor asimptomatice, și prescrierea rapidă a tratamentului.
În România, Veneris vine în ajutor cu unica gamă de teste rapide pentru depistarea infecțiilor genitale. Cu o precizie similară testelor de laborator, testele pot fi efectuate acasă, în intimitate și oferă diagnosticul în câteva minute. Testele Veneris pot depista atât afecțiuni precum infecția urinară, candidoza, vaginita bacteriană, cât și infecții cu transmitere sexuală care, netratate la timp, pot avea consecințe grave asupra sănătății, precum trichomonas, chlamydia și sifilis.