Departe de aglomerația de pe Valea Prahovei, stațiunea Straja din Hunedoara, plină de istorie, de locuri de vis, de culoare, de liniște și de energie, este gazdă, în această săptămână, pentru 20 de artiști plastici din România și Moldova. Invitați la a treia ediție a Taberei ”Arta și Natura la Straja”, organizată de Vila Alpin, pictorii vor imortaliza pe pânze peisaje din stațiune și le vor reuni într-o expoziție permanentă.
O parte dintre artiști se află deja la a treia participare la tabără, în timp ce alții sunt la prima vizită în stațiunea Straja, din inima Carpaților Meridionali. Cu toții redescoperă și descoperă cu încântare, în aceste zile, oaza de liniște unde se spune că se găsesc canale energetice legate de piramida energetică din Munții Retezat, considerată cea mai importantă din țara noastră. Pentru cei inițiați în aceste taine, locul este unul tămăduitor, iar pentru cei care nu știu să folosească energia Divină în acest scop, Straja este locul perfect pentru relaxare și inspirație.
Cei 20 pictori din Romania si Republica Moldova vor crea la unison, într-un spațiu rezervat artei, din incinta Vilei Alpin, tablouri inspirate de natura uimitoare din stațiunea Straja. ”Ne dorim să transformăm în tradiție această Tabără de pictură - Arta și Natura la Straja -, ajunsă deja la a treia ediție anul acesta. Evenimentul, sponsorizat de Vila Alpin și organizat în parteneriat cu ziarul Turism Club, este menit să atragă atenția publicului asupra minunatelor obiective turistice din zona Stațiunii și, în general, din județul Hunedoara”, a declarat Mihăiță Dumitrașcu, gazda manifestării.
Pictorii invitați sunt Mihai Boroiu, Rareș Kerekeș (din Sighișoara), Dumitru Nicolae Chilia, Gigi Coman, Marinela Dumitrescu, Dan Fântâneanu (Dafin), Radu Gheorghian, Radu Goia (din Sălciua, Alba), Mirela Hagiu, Lucia Juncu (din Chișinău), Emilia Marinescu, Paul Mecet, Laurențiu Midvichi, Minu Movilă, Constantin Tanislav, Cornel Vana (din Turda), Ami Vasilescu, Teodor Vescu și Teodor Vișan (din Galați). ”Tablourile pe care artiștii le realizează în cadrul taberei vor putea fi admirate de toți turiștii care se vor caza la Vila Alpin, pentru că picturile vor decora camerele, sala de conferințe și restaurantul unității de cazare, locația transformându-se astfel într-o expoziție permanent”, a spus Gisela Moldoveanu, pictor și coordonator al grupului de artiști.
Pe lângă sesiunile de lucru, participanții la tabără au programate plimbări pe traseele montane din stațiune, vizită Schitul Straja și la parcul de aventură. Având în vedere multitudinea de obiective turistice din apropierea stațiunii, cei mai activi dintre turiști, fie ei copii veniți în tabere sau angajați veniți în team building-uri, au posibilități nelimitate de plimbare și de activități în aer liber, putând vizita Cetatea Deva, Mânăstirea Prislop, Castelul Corvinilor, Peștera Bolii sau Cheile Băniței.
Iată 10 atracții turistice importante din zonă:
- Mânăstirea Prislop - atrage mii de pelerini la mormântul părintelui Arsenie Boca.
- Cheile Buții, poartă de intrare în Parcul Național Retezat.
- Cheile Băniței, cu peisaje și căderi de apă spectaculoase.
- Peștera Bolii, amenajată cu poduri suspendate, cu legende străvechi și cu portretul Fecioarei Maria format în stâncă.
- Cetatea Dacică Bănița, deasupra peșterii, de mers doar cu ghid și echipament specializat de alpinism.
- Sarmizegetusa Ulpia Traiana, recent intrată pe Ruta Împăraților Romani, un loc unde încă se descoperă istoria.
- Zimbrii de la Hațeg pe care, dacă ai noroc, îi poți vedea atât în momentele lor de relaxare la umbră, cât și la plimbare.
- Palatul Huniazilor, impunător și plin de viață, datorită evenimentelor multiple ce au loc între zidurile sale.
- Valea Mării, cascadele și Sfinxul Lazărul, vizibil doar prin ochiul magic al aparatului de fotografiat.
- Cetatea Devei, considerată una din cele mai importante fortificații din Transilvania.
”Pentru cazare, trei mese pe zi și o gustare pe care li le asigurăm copiilor veniți în tabere școlare, costurile ajung la 85 de lei/ persoană/zi. Grupurile de peste 40 de persoane beneficiază de gratuitate la programul de aventură (escaladă, tiroliană și tehnici de supraviețuire). Pentru grupurile mai mici trebuie să se achite 200 lei/ zi”, explică Mihăiță Dumitrașcu, managerul Vilei Alpin Straja. Potrivit acestuia, pentru excursii, tarifele pornesc de la 40 lei/ noapte de cazare și, respectiv, 70 lei/ două nopți de cazare, la care se pot adăuga diferite opțiuni de masă. In cazul cazării pentru adulți, în vacanțe sau team building-uri, din martie până în octombrie cazarea costă 100 lei/cameră dublă, pe tot parcursul săptămânii. Apartamentele cu 4 locuri costă 150 lei/ zi, atât în timpul săptămânii, cât și în weekend.