Kanal D si-a deschis portile pentru sute de copii, veniti din toate colturile tarii, in cadrul proiectului educational “Scoala Altfel”, derulat in aceste saptamani. Copii de toate varstele au luat cu asalt sediul Kanal D, acolo unde au fost intampinati de vedetele postului de televiziune, care i-au indrumat in platourile de filmare si le-au deslusit tainele televiziunii.
Timp de cateva ore, elevii au lasat bancile scolii si au invatat ce presupune munca de prezentator, cameraman, sunetist sau regizor de platou.
Fosti concurenti “Exatlon”, Cristi Pulhac, Alex Nedelcu, Didi Bulimar, au fost si ei alaturi de copii, povestindu-le in turul lor prin platourile de televiziune, experienta traita in Republica Dominicana. Si coregraful de la “Bravo, ai stil!” si fost concurent “Exatlon”, Cristian Geaman, le-a aratat copiilor cum se “defileaza” ca un adevarat star, pe podium.
Curiosi din cale afara, copiii le-au asaltat pe vedetele Kanal D cu intrebari care mai de care mai inedite, turul de prezentare a platourile de filmare s-a incheiat cu sedinte foto cu vedetele lor preferate. In tot acest timp, micutii au experiementat postura de reporter, prezentator TV, dar si concurent al emisiunilor lor preferate.