Pe 28 septembrie, Sun Plaza în parteneriat cu Asociația Parcul Natural Văcărești a organizat cea de-a doua ediție Sun Challenge Văcărești. Anul acesta au fost trei distanțe de concurs: 5 km, 10 km și 21 de km, parcurse de către concurenți atat prin interiorul Parcului Natural Vacărești, pe poteci de trail cat si pe digul parcului.
Au fost premiate locurile 1, 2 și 3 de la fiecare categorie de vârstă, precum și locurile 1, 2, 3, 4, 5 General Open, masculin și feminin. Valoarea totala a premiilor acordate in cadrul competitiei s-a ridicat la peste 60.000 de RON. Premiile in bani de la General Open, au fost oferite cu sprijinul CBRE Romania, agentia de consultanta imobiliara ce administreaza Sun Plaza și liderul global dar și național al pieței de consultanță imobiliară.
Ce spun ambasadorii cursei?
Mircea Vintilă, realizator radio, activist pentru mediu: “E despre alergare, e despre o faptă bună, susținerea unei specii care e protejată și atunci ar trebui să fiu și eu pe listă.
Camelia Potec, campioană olimpică la natație, președintele Federației Române de Natație și Pentatlon Modern: “Este mult mai grea cursa atunci când participi decât atunci când dai startul sau când vii să-i încurajezi pe alții. A fost o experiență. Mă bucur că am făcut acest lucru pentru o cauză și anume pentru țestoasele din parcul Văcărești.
Alina Dumitru, campioană olimpică la judo, antrenoare: “Pentru mine a fost o experiență frumoasă având in vedere că n-am mai alergat de foarte mult timp și nu am crezut că voi face toată tura, cei 7 km, nu cei 21 la care m-am înscris. Dar a fost foarte frumos pentru că am alergat pe un drum pe care nu am mai alergat până acum, într-un parc frumos și sper să se strângă acei bani pentru a putea să ajutăm țestoasele din parc. A fost o provocare pentru mine și o alergare plăcută”.
La nivelul României, țestoasa de apă este clasificată ca o specie vulnerabilă, afectată de degradarea, distrugerea și fragmentarea habitatelor.
Pentru a proteja cele aproximativ 50 de țestoase care viețuiesc în Parcul Natural Văcărești, taxele de înscriere la prima ediție Sun Challenge Văcărești (din 2018) au fost donate pentru a le proteja căminul și a le ajuta să își păstreze habitatul. Au fost amplasate insule de sorire și s-au demarat lucrările pentru amenjarea a 1000 de metri de plajă dedicată depunerii ouălor țestoaselor.
Această a doua ediție a competiției sprijină în continuare țestoasele de apă pentru că este momentul ca Asociația Parcului Natural Văcărești să treacă la nivelul următor - asigurarea supraviețuirii populației pe termen lung prin creșterea numărului de țestoase din parc și crearea condițiilor necesare pentru dezvoltarea puilor.
Astfel, taxele participanților din această ediție vor fi utilizate pentru crearea unor “grădinițe pentru țestoase”, microhabitate necesare juvenililor.
Parcul Natural Văcărești este prima arie protejată urbană a țării, cel mai mare spațiu verde al capitalei. Aici au fost identificate deja peste 150 de specii de păsări, multe dintre ele fiind specii protejate.
Posteaza comentariu