Stejarii Country Club redeschide porțile Școlii de Fotbal Bogdan Stelea

Stejarii Country Club lansează noile module de antrenamente de fotbal (1 lună sau 3 luni) începând cu data de 19 martie. Cursurile sunt dedicate copiilor cu vârsta cuprinsă între 7 și 11 ani și sunt coordonate de fostul portar al Echipei Naționale, Bogdan Stelea.

Școala de Fotbal Bogdan Stelea are drept obiective inițierea copiilor în tainele fotbalului, formarea și dezvoltarea abilităților sportive ale acestora (rezistență, forță, viteză),  precum și a capacității de lucru în echipă.
"Îmi doresc ca cei mici să vină să joace fotbal de plăcere, să învețe tehnica de joc și să exersese principalele lovituri în cadrul unui program de antrenamente bine structurat. Îmi propun să-i fac să înțeleagă cât de importantă este disciplina și seriozitatea în tot ceea ce fac. La aceste antrenamente nu facem performanță, dar ne pregătim pentru ea.", declară Bogdan Stelea.

Toate antrenamentele vor fi coordonate de fostul portar al echipei naționale, Bogdan Stelea, în calitate de antrenor principal, împreună cu unul dintre cei doi colaboratori, Alin Ienac și Andrei Badircea, instructori Stejarii Country Club cu certificare în fotbal.
Programul presupune 3 antrenamente săptămânale (luni, miercuri și joi în intervalul orar 16:00-17:30), care se vor desfășura pe terenul de fotbal sintetic de la Stejarii Country Club. Pot fi achiziționate pachete de 12 sesiuni (1 lună) sau de 36 sesiuni de antrenament (3 luni).

Mai multe detalii despre Școala de Fotbal Bogdan Stelea pot fi aflate la numărul de telefon- 0744 332  155 (Concierge Stejarii Country Club) sau pe- www.stejariicountryclub.ro/ro/content/fotbal.

 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod