Joaca de-a …, în topul preferințelor copiilor
Jocul preferat al copiilor este cel de rol (64%), fiind urmat îndeaproape de jocurile de construcție (62%), de jocurile care implică aptitudini artistice – dans/muzică/pictură etc (56%) și de cele de îndemânare (46%). Sondajul a mai arătat că 30% dintre copii preferă jocurile cu ecrane. Potrivit datelor, o treime dintre respondenți spun că alocă zilnic 30-60 minute pentru ecrane, iar în procente similare copiii petrec 1-3 ore, respectiv sub 30 de minute în fața televizorului/tabletei sau a telefonului. 87% petrec timpul alocat ecranelor uitându-se la desene animate sau filmulețe, în timp ce restul se joacă.
Presiunea societății asupra timpului de calitate petrecut alături de copii este tot mai mare și toți părinții își doresc acest timp cu cei mici, în ciuda faptului că timpul liber este tot mai limitat. De altfel, sondajul nostru a arătat că 92% dintre părinți consideră că joaca în familie îmbunătățește considerabil relația cu copilul. De aceea, recomandăm activități și jocuri în care să poată fi implicați și părinții, și bunicii, și frații sau surorile. Jocurile cu mai mulți participanți sunt de altfel printre cele mai căutate pe EduClass.ro, fie că vorbim de jocuri de strategie, de logică, de îndemânare, toate având o componentă educativă subtilă, dar mai ales distractivă, a precizat Anca Leibovici, manager EduClass.ro.
Jucării și timp pentru joacă
De altfel, 60% dintre părinți declară că petrec între 1 și 3 ore zilnic cu copiii, în timp ce aproape o treime spune că nu reușesc să se joace nici măcar o oră zilnic, iar 11% au timp să se joace cu copilul doar în weekend. Cu cât copilul crește, cu atât mai mult este implicat în activități extrașcolare, prin urmare și timpul petrecut în familie scade. Aceeași tendință se observă și în privința numărului de jucării cumpărate. O treime dintre părinți spun că achiziționează jucării o singură dată pe lună, 30% doar la ocazii speciale și un procent similar de 2-3 ori pe lună. Numărul de jucării achiziționate este invers proporțional cu vârsta copilului.
Părinții alocă timp și activităților recreative sau în aer liber. Astfel, 70% dintre copii petrec între 1 și 3 ore zilnic afară. Cei mai mulți se joacă în parc, cu prietenii/colegii/familia, iar activitățile sportive sunt preferate de peste jumătate dintre copii atunci când vine vorba de activități organizate. 23% citesc, iar o treime preferă activitățile artistice (dans, muzică, olărit etc).
În fiecare an, sezonul cald atrage un interes mai mare pentru biciclete, triciclete, trotinete, însă și pentru leagăne, tobogane, centre de activități care pot fi folosite în exterior. Copiii au nevoie de mișcare, de spațiu, au nevoie să petreacă timp în aer liber, iar noi încurajăm acest lucru oferind o gamă extinsă de produse pentru joacă outdoor. Dincolo de acestea, cu siguranță orice picnic sau dimineață pe plajă este mai distractivă când rezolvi puzzle-uri sau faci exerciții de memorie cu cei mici, activități care dezvoltă abilități precum cooprarea, atenția, îndemânarea și multe alte abilități importante în dezvoltarea emoțională, intelectuală și fizică a celui mic, a adăugat Anca Leibovici.
Sondajul EduClass.ro a fost realizat online, în perioada mai-iunie 2019, pe un eșantion de 524 de persoane.
Înfiinţată în anul 2010, compania Edu Class este una dintre cele mai importante de pe piaţa românească de profil, cu o dezvoltare constantă şi susţinută în ultimii ani.
Importatorul de jucării şi jocuri educative pentru copii, care administrează www.educlass.ro, pune la dispoziţia consumatorilor produse pentru diverse categorii de vârstă, de la cele pentru bebeluşi, la cele educative pentru copii de peste 14 ani.
Printre brandurile comercializate de Edu Class se numără BigJigs, Biobuddi, Chalk and Chuckles, Dino, Dino Bikes, Educational Insights, Fehn, Feuchtmann, Fisher Price, Galt, Grafix, Keycraft, Learning Resources, Little Learner, Learning Kitds, Magplayer, National Geographic.
Posteaza comentariu