Sondaj - De ce mulţi dintre părinții copiilor din învățământul liceal refuză colaborarea cu școala

Una dintre problemele semnalate de cadrele didactice din învățământul liceal este o colaborare tot mai scăzută dintre părinți și școală. În acest context, Didactic.ro-un produs Intuitext a realizat un sondaj pentru a afla care sunt motivele acestui fenomen.

În primii ani de școală, relația părinților cu școala este foarte puternică. Interesul pentru detaliile organizatorice, materiile de studiat, programa școlară sau evoluția copiilor sunt doar câteva dintre punctele de discuție dintre cadrele didactice și părinți.

În timp, comunicarea se diluează ajungând, în anii liceului, să fie cvasi-inexistentă, după cum semnalează numeroși profesori și diriginți nemulțumiți de neimplicarea familiilor în parcursul educațional al elevilor.

In acest context, Didactic.ro-un produs Intuitext a realizat un sondaj în rândul cadrelor didactice membre ale acestei comunități pentru a afla posibile explicații pentru acest fenomen.

Astfel, la întrebarea „De ce mulţi dintre părinții copiilor din învățământul liceal refuză colaborarea cu școala?“, dascălii au oferit următoarele răspunsuri.

•    Nu-i interesează activitatea școlară – 34,98%
•    Nu au timp (program serviciu) pentru educația copilului – 27%
•    Au încredere în informațiile primite de la copil (fără a le verifica) – 32,32%
•    Alte motive – 5,7%

Așadar, cel mai frecvent invocat răspuns este dezinteresul pe care părinții l-ar manifesta în raport cu evoluția școlară a copiilor lor, urmat la mai puțin de două procente de încrederea pe care familiile o au în informațiile transmise de copii fără a le verifica ulterior.

Pe de altă parte, o altă explicație pentru acest fenomen ar fi autonomia tot mai mare pe care o dobândesc elevii de la un an școlar la altul și faptul că se pot descurca la școală fără implicarea părinților.  
Totuși, cât de importantă este relația părinte-cadru didactic pentru evoluția școlară a copilului?

Colaborarea părinte-cadru didactic este de o importanță majoră. Părinții elevului și cadrul didactic formează o echipă, ambele părți având același scop: performanțe școlare optime pentru copil, dezvoltarea armonioasă a personalității acestuia, formarea unei conduite morale, dezvoltarea unor trăsături pozitive de caracter, toate acestea contribuind la integrarea cu succes în societate.
De aceea părinții ar trebui să treacă periodic pe la școală, să se sfătuiască cu profesorul și uneori cu consilierul școlar, ori de câte ori întâmpină dificultăți sau neajunsuri în relația cu copilul, pentru a găsi răspunsuri prompte și profesioniste la problemele care îi frământă. Din păcate, în ritmul vieții de azi, unii dintre părinți petrec foarte puțin timp cu copilul. Interacțiunea cu părinții este esențială pentru copil, pentru dezvoltarea sa intelectuală, afectivă, motivațională și volitivă. In egală măsură părintele trebuie să fie un prieten al copilului, dar să reprezinte și autoritatea din viața acestuia. Deciziile din familie se iau împreună cu copilul, în diferite contexte, inclusiv în ceea ce privește activitatea școlară, însă părintele are ultimul cuvânt, deoarece are o mai mare capacitate de discernământ
“, este de părere Iuliana Drăgan, specialist Intuitext în educație și profesor pentru învățământul primar.

 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod