„<<Hrană pentru suflete>> este unul dintre programele de suflet ale voluntarilor Smithfield România, prin intermediu căruia, compania noatră, alături de organizațiile neguvernamentale partenere se implică în sprijinirea persoanelor defavorizate. În cei 10 de ani de când s-a implementat acest program, au fost oferite peste 397.000 de mese calde celor în situații vulnerabile, care au avut nevoie de ele. Vrem ca fiecare acțiune a voluntarilor Smithfield România să conteze, vrem să venim în sprijinul comunităților în care trăim și ne desfășurăm activitatea”, a declarat Cristina Bodea, Director Sustenabilitate Smithfield România.
Programul „Hrană pentru suflete” este un model reușit de interacțiune civică, ce pune împreună voluntari și resurse din mediul de afaceri și societatea civilă, cu scopul de a genera acțiuni directe, eficiente, menite să sprijine nemijlocit persoanele și familiile aflate în situații de vulnerabilitate socială.
Și în acest an, voluntarii Smithfield România și Lions Club Timișoara Dinamic Plus, precum și beneficiarii Fundației pentru Voi și ai Serviciului de ajutor Maltez Timișoara au avut ocazia de a petrece o zi împreună, implicându-se, alături de echipa cantinelor celor 2 ONG-uri, în toate etapele, de la pregătirea și gătirea produselor de carne Comtim până la aranjarea și servirea mesei.
Până în prezent, printre organizațiile partenere ale acestui program se numără: Asociația Creștină “Iisus Speranța României”, Federația Caritas a Diecezei Timișoara prin centrele: Casa Mama și Copil, Adăpostul de Noapte “Parter Jordan” și Adăpostul pentru femei “Casa Maria a Apostolilor”, Fundația “Rudolf Walter”, Asociația “Mana”, Fundația “Timișoara’89″, Fundația “Pentru Voi”, Casa “Deborah”.
Programul „Hrană pentru suflete” va continua și în anii următori, fiind parte integrantă a strategiei de dezvoltare sustenabilă a companiei în România.