Dacă în majoritatea cazurilor femeile aleg destinația de vacanță în cuplu, printre puținele situații în care bărbații intră singuri în agențiile de turism este perioada 1-8 martie. O vacanță făcută cadou în această perioadă soției sau iubitei costă 200-400 de euro de persoană, iar cele mai căutate destinații sunt cele din Grecia, Spania și Turcia.
De obicei, vacanța cadou se cumpără cu o săptămână înainte de 1 martie și în săptămâna 1-8 martie. Aproximativ 80% din cadourile cu ocazia sărbătorilor celebre din luna martie, se fac de Ziua Femeii pe 8 martie, iar 20% de 1 martie.
"Dacă, de obicei, femeile sunt cele care aleg vacanța în familie sau în cuplu, această perioadă este printre puținele din an în care bărbații vin singuri în agenție și adeseori ne cer vouchere personalizate pentru a le face cadou de 1 sau 8 martie. Ei profită, așadar, de acest moment, pentru a împușca doi iepuri dintr-o lovitură: cumpără și una dintre vacanțele familiei și, în același timp, dăruiesc și un cadou frumos mamei, soției sau iubitei", a declarat Marius Pandel, CEO Christian Tour.Cu toate că majoritatea acestor vacanțe sunt cumpărate în prima parte a lunii martie, perioadele de călătorie variază în funcție de tipul de vacanță aleasă, însă în cea mai mare parte vorbim de sejururi pentru vară în destinații calde, precum cele din Grecia, Turcia, Spania sau Bulgaria.
O altă categorie sunt city break-urile în orașele europene, unde se pleacă, de regulă, fie în aprilie-mai, fie în septembrie-octombrie.Din datele Christian Tour, alegerea acestor cadouri diferă în funcție de vârstă, în primul rând. Bărbații tineri sub 30 ani cumpără, de obicei, city break-uri sau mici escapade estivale în destinații romantice (Santorini, Zakynthos, Gran Canaria sau Paris, Veneția, Londra) ori vacanțe cu "gașca" în zone accesibile, precum Lefkada, Thassos sau Halkidiki. Bărbații cu familie/cu copii (categoria 30-45 ani) cumpără, de regulă, destinații de sejur pentru vară (Tenerife, Antalya, Creta, Rodos, Mallorca), iar bărbații trecuți de 55 de ani aleg vacanțe cadou în destinații devenite deja celebre pentru această categorie de vârstă, în extrasezon (aprilie-mai sau octombrie-noiembrie), în destinații precum Costa Brava, Sicilia, Toscana sau Costa del Sol.
O categorie din ce în ce mai importantă de români care fac vacanțe cadou de Mărțișor sau Ziua Femiie, sunt bărbații care lucrează în străinătate (vârste între 30 și 50 ani), care le dăruiesc mamelor, rămase în țară, sejururi de relaxare în diverse destinații fie specifice Senior Voyage, fie în Grecia, Bulgaria sau chiar România (pe litoral ori în staţiunile balneare).
Bugetul alocat unei astfel de vacanțe cadou variază între 200 - 400 de euro/persoană, în funcție de perioada și destinația aleasă, dar și de numărul de nopți sau de serviciile opționale incluse în pachet.