Sportul românesc are nevoie de noi talente ca să poată să aibă rezultate. Federaţia Română de Fotbal şi Federaţia Română de Tenis, sub egida Junior Sport, cheamă pe 2 iulie, la cea mai mare selecție simultană de identificare a talentului nativ la două sporturi preferate ale românilor – tenis și fotbal, copiii între 5-9 ani. Sub numele “Născut pentru sport”, evenimentul are loc la Centrul Național de Tenis și Baza sportivă Herăstrău Football, în prezenţa unor mari sportivi.
Selecţia va dura o zi, iar la finalul ei, cei mai talentați 12 copii vor primi cursuri gratuite, sub forma unor burse de un 1 an.
Vor fi 6 burse la fotbal pentru baieți (cate o bursă pentru fiecare sector al Capitalei), de la Academia de Fotbal Sport Team și Clubul Chelsea București și 6 burse la tenis pentru fete și băieți (cate o bursă pentru fiecare sector al Capitalei), de la Club Sportiv Politehnica, TC2000 Academia de Tenis Sever Dron, Asociația Tennis Team București, Asociația Club Sportiv Gauzin Moraru Tennis, Daimon SC București și AS CS Tenis Masters.Selecţia va fi realizată de antrenorii cluburilor partenere, sub privirile unor nume mari ale sportului românesc.
La fotbal, copiii îi vor putea cunoaşte pe foştii jucători ai Stelei, Sorin Paraschiv, Vali Badea şi Ionuţ Luţu. Iar la tenis, vedeta care va fi alături de viitorii campioni este tenismenul Victor Hănescu.Ne dorim ca acest eveniment să încurajeze copiii şi părinţii să se orienteze către sport. Noi privim această selecţie ca o şansă pentru sportul românesc de a descoperi noi talente la tenis şi fotbal. Încurajăm cât mai mulţi copii să se încrie la eveniment, a declarat Beatrice Mercado, preşedintele Asociației Junior Sport.
La selecţie sunt aşteptaţi doar copiii din Bucureşti cu vârste între 5 şi 9 ani, care nu sunt legitimaţi la vreun club.
Continuând campania “TRIMITEȚI COPIII LA SPORT!”, Junior Sport, alături de Federaţia de Tenis şi Fedaţia de Fotbal şi de partenerii săi oficiali Ministerul Educaţiei Naţionale şi Cercetării Stiinţifice şi Universitatea Naţională de Educaţie Fizică şi Sport din Bucureşti, îşi propune să promoveze excelența în junioratul românesc și să conștientizeze opinia publică în legătură cu importanța mișcării și a unui stil de viață sănătos pentru dezvoltarea armonioasă a copiilor.
Posteaza comentariu