Samsung introduce o nouă linie de design pentru mașinile de spălat Samsung Eco Bubble

Samsung Electronics Co., Ltd, lider mondial în industria produselor electrocasnice digitale, lansează pe piața din România o nouă versiune elegantă a mașinii de spălat Samsung (Slim Model WF60F4E5W2X), care oferă o performanță de neegalat, ușurință în utilizare, durată de viață extinsă și consum redus de energie, toate reunite sub un design premium cu linii uimitoare și dimensiuni reduse.  

Noua versiune introduce un finisaj elegant cu accente de inox și linii argintii, care va complimenta interiorul oricărei locuințe.
Alături de design-ul elegant, noul model Samsung Eco Bubble le oferă utilizatorilor dimensiuni mai reduse (60X40X85 cm), adaptându-se cu ușurință în spațiile mici. Pentru a răspunde exigențelor utilizatorilor, noul model Samsung Eco Bubble oferă o capacitate de spălare de 6 kg.

Datorită inovației tehnologice prezentate de Samsung Eco Bubble, țesăturile vor fi perfect protejate. Combinația mișcării de rotație cu apa fierbinte a fost mult timp un rău necesar pentru a obține rufe curate, dar a rezultat într-o deteriorare mai rapidă a țesăturilor și într-un consum crescut de energie.
Noua tehnologie Eco Bubble a Samsung schimbat acest lucru, datorită rezultatelor excelente în procesului de spălare cu apă rece si a potențării efectului detergentului care este transformat în bule de spumă.

Mai precis, această tehnologie utilizează un generator de spumă, care este pornit la începutul ciclului normal de spălare. Acesta injectează aer în apa rece folosită, dizolvând și activând detergentul, care penetrează mult mai rapid rufele din cuvă. Spuma intră astfel în contact cu fiecare țesătură, fiind  o soluție mult mai eficiența de spălare a rufelor la temperaturi joase și economisind, în același timp,  energie.

O altă caracteristică ce ridică gama de mașini Samsung Eco Bubble la un nou nivel de performanță este rezistența ceramică, dezvoltată special pentru a preveni acumulările de calcar și a menține eficiența energetică pentru mai mult timp.

De asemenea, eventualele probleme din timpul unui ciclu de spălare pot fi analizate cu ajutorul Smart Check, o aplicație ce poate detecta și diagnostica erorile pe care le poate da mașina de spălat.
Utilizatorul are acces la soluții de rezolvare rapide și ușoare prin intermediul unui smartphone, eliminând astfel nevoia chemării unui instalator de fiecare dată când mașina de spălat are o problemă.
 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod