De obicei, oamenii merg în vacanță să se relaxeze. Însă ce faci atunci când preferi o relaxare activă, cu exerciții fizice și sesiuni de alergat la răsărit? Dai o fugă prin lume cu Runscapes, prima agenție de evenimente care îmbină vacanțele în locuri exotice cu activitatea sportivă.
De cate ori nu ți s-a întâmplat să îți lipsească mișcarea în vacanță? De multe ori, atunci când plecăm în concediu, obișnuim să ieșim din ritmul cu care eram obișnuiti zi de zi. Trei oameni din București au creat vacanța ideală pentru cei care vor să se mențină în formă și atunci când călătoresc.
Așa s-a născut Runscapes, prima agenţie de evenimente care organizează “mini-maratoane turistice”, excursii care îmbină vizitarea unor oraşe şi locuri interesante din lume cu activități sportive.“Combinația de călătorie și miscare e ceva firesc, cele două pasiuni se contopesc natural. Ulterior am realizat că nu suntem singurii care iubesc să călătorească și să alerge, ci că există mii de alți români ca noi. Doar că nu se gândise încă nimeni să puna una lângă alta cele două pasiuni.
Asta face Runscapes, redefineşte vacanţa perfectă ca pe un mariaj benefic între natură şi cultură, între sport şi descoperirea destinaţiilor.”, este de părere Diana, co-fondator Runscapes.Pentru luna decembrie, Diana, Cristina și Andrei, cei trei fondatori Runscapes, au plănuit o vacanță de vis într-un loc exotic și te invită să descoperi cele mai nebănuite zone ale Thailandei, într-o escapadă care îmbină un program turistic cu activități sportive. Beach running, snorkeling, kayaking, island hopping, caving, trekking, sunt doar câteva dintre activitățile pe care ai ocazia să le încerci în cele 10 zile petrecute pe tărâmuri exotice: “Vom vizita 10 insule din 3 provincii ale Thailandei, vom alerga pe drumuri cunoscute doar de localnici și ne vom face stadioane însorite din plajele tropicale de pe coasta acestei bucăți de paradis.”, mai spune Diana.
Mai multe detalii despre costul și programul excursiei găsiti pe www.runscapes.ro și pe pagina de Facebook.
Posteaza comentariu