Rougemont ilustrează eticheta Château Mouton Rothschild 2011

Începând din 1945, an de an, un artist de succes ilustrează eticheta renumitului vin Château Mouton Rothschild. Astfel, cele mai faimoase nume din arta contemporană sunt strânse în această colecție la care se mai adaugă o noua operă în fiecare an.  Pentru ilustrarea etichetei din 2011 Baroneasa Philippine de Rothschild l-a ales pe pictorului și sculptorului francez Guy de Rougemont, membru al Academiei de Arte a Institutului Francez. Atașat de culorile calde și luminoase, pe care le-a folosit inițial în forme geometrice regulate, acesta s-a orientat ulterior către „linia serpentină”, care accentuează sau temperează contrastele de umbră și lumină.

Ilustrația sa pentru Château Mouton Rothschild 2011 se încadrează în cea de-a doua manieră: de la auriu la roșu sângeriu, de la claritatea podgoriilor însorite, la obscuritatea cramelor, Rougemont ne conduce prin intermediul culorilor către toate etapele premergătoare creării unui vin de calitate.

Premier Cru Classé, Château Mouton Rothschild este alcătuit din 84 de hectare (207 acri) de podgorii în Pauillac, regiunea Médoc, pe care sunt plantate variate soiuri de struguri, specifice zonei: Cabernet Sauvignon (80%), Merlot (16%), Cabernet Franc (3%) și Petit Verdot (1%).  Prima recoltă beneficiază de condiții naturale excepționale în ceea ce privește calitatea solului, poziționarea podgoriilor și expunerea lor la soare.
Combinând respectul pentru tradiție cu cea mai sofisticată tehnologie, aceasta are parte de o atenție meticuloasă, din stadiul de strugure și până la îmbuteliere, de la producători de vin extrem de iscusiți și crescători extrem de responsabili pentru fiecare parcelă pe care o îngrijesc. Strugurii sunt culeși manual în coșuri mici, sortați pe mese trepidante, fermentați în cuve de stejar, pentru ca apoi să fie lăsați la maturat în butoaie de stejar.

Vinurile Château:
În portofoliul Mouton Rothschild, crearea unui vin alb premium, Aile d’Argent - Chateau Mouton Rothschild, a unui al doilea vin roșu, Le Petit Mouton de Mouton Rothschild și nu în ultimul rând, construcția unei superbe camere de fermentație, din lemn și oțel.  În cadrul Château Clerc Milon, producția unei sticle complet îmbrăcată în lemn ipe si construcția unei crame somptuoase cu camere de depozitare.   În California, deschiderea unui spectaculoase vinoteci circulare, la Opus One.  În Chile, crearea unui vin roșu super premium Almaviva, într-o sticlă acoperită cu lemn nobil.  În Languedoc, crearea unor alte vinuri, unul roșu si unul alb, la Domain de Baron’Arques.

Construcția unei vinoteci ultramoderne Mouton Cadet, la Saint-Laurent-Médoc și crearea unor branduri noi, inclusiv Cuvees de Barons et Baronnes și Mouton Cadet Réserve.
Lansarea altor branduri de vin în Pays d’Oc. În Chile, lansarea a mai multe vinuri, etichete noi din gama Anderra și un brand de prestigiu, Escudo Rojo, roșu și alb.
 
 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod