Recent am vorbit despre vinurile albe de vară, însă cum aceasta este pe sfârşite, vinurile roşii se întorc din vacanţă. Potrivită pentru zilele mai răcoroase, gama Beciul Domnesc cuprinde vinuri roşii seci, demiseci - ideale pentru asocierile cu carnea de grătar , dar şi vinuri demidulci şi dulci.
Beciul Domnesc este o selecţie de vinuri premium, lider în segmentul vinurilor roşii.
Merlotul este un vin ales, fructuos şi delicat în care se remarcă în mod deosebit aroma de zmeură proaspată, completată cu note de coacaze negre şi nuanţe uşor vanilate datorită învechirii. Un vin care se poate plia pe o mare diversitate de asocieri culinare, începând de la preparate rustice din carne de pasăre: raţă, gâscă şi curcan, continuând cu tochitură din carne de porc, gulaş de vită şi continuând cu meniuri rafinate din bucătăria europeană şi asiatică.
Ideală alegere pentru aperitive cu prosciutto, terrine de iepure şi raţă, meniuri principale pe baza de carne de miel, fazan la cuptor, a meniurilor vegetariene pe bază de ciuperci sau la sfârşitul mesei în compania brânzeturilor Brie si Gouda, Pinot Noir este vin rosu, demisec, delicat si armonios, care încântă prin notele delicate de coacaze şi cireşe negre.
Feteasca Neagră este un vin roşu-rubiniu, în care aroma de prune uscate îmbracă notele de stafide şi vanilie dobândite în perioada de maturare şi învechire. Gustul consistent, viguros, armonios şi agreabil, lasă în urmă o amintire plăcută şi persistentă condimentată cu note de scortişoară. Un vin complet, ce poate fi servit ca aperitiv, asociat felului principal pe bază de carne de porc, vită şi vânat însotite de sosuri dulci şi condimentate sau ca vin desert la tarte şi torturi cu fructe şi ciocolată.
Cabernet Sauvignon este un vin roşu dulce, cu o inegalabilă savoare de prune uscate, mure şi cireşe negre. Nuanţat subtil de tanin şi de note vanilate, acest vin este ideal pentru aperitive pe baza de foie-gras, meniuri principale constând în costiţe de porc caramelizate, carne de vită sau de porc cu sos de afine, dar nu în ultimul rând pentru deserturi caramelizate sau deserturi rustice: pere, mere sau gutui coapte în sos de vin.
Pentru o experienţă culinară desăvârşită serviţi vinurile roşii la o temperatură între 16 °– 18° C.
© Copyright:
Posteaza comentariu