Rețeaua de sănătate REGINA MARIA, lider pe zona de calitate a serviciilor medicale, achiziționează cel mai modern furnizor de recuperare medicală din România, Kinetic Sport & Medicine, cu locații în București și Cluj.
Noua tranzacție reprezintă un pas strategic ce continuă acțiunile de extindere a Rețelei prin achiziții axate pe calitatea serviciilor și gradul înalt de expertiză medicală, dar și pe o poziționare locală relevantă. Achiziția Kinetic Sport & Medicine marchează cea de-a 25-a tranzacție a Rețelei de sănătate REGINA MARIA, dintre care trei cu schimbare de acționariat –cea mai vastă experiență în M&A (Fuziuni & Achiziții) de pe piața locală.
„Urmând strategia ultimilor ani, ne dorim să avem alături parteneri care pot susține standardul nostru de calitate și nivelul înalt la care se practică medicina în cadrul Rețelei REGINA MARIA. Suntem singurul furnizor medical din România cu multiple acreditări internaționale, iar studiile de piață realizate atât în rândul pacienților, cât și al medicilor, ne plasează ca lider detașat pe zona de calitate a serviciilor medicale. Clinica de recuperare medicală Kinetic Sport & Medicine este cea mai modernă din România, oferind proceduri și tehnici practicate la nivel internațional, în țări precum Japonia, SUA, Australia și Spania. În plus, serviciile clinicii vin în completarea circuitului pacientului de ortopedie, neurochirurgie sau alte specialități. Avem planuri de extindere atât în București, cât și în țară.” a declarat Fady Chreih, CEO al Rețelei de sănătate REGINA MARIA.
Inaugurată în anul 2012, clinica Kinetic Sport & Medicine oferă servicii de kinetoterapie și fizioterapie la cele mai înalte standarde din România.
„Pentru Kinetic Sport & Medicine, parteneriatul cu Rețeaua REGINA MARIA oferă suportul de care avem nevoie pentru a ne pune în practică planurile de dezvoltare pe termen mediu și lung, într-un context care susține performanța medicală și standardul înalt al serviciilor. Intenționăm să lansăm noi servicii, precum cele de refacere și recuperare medicală pentru copii, un centru de excelență pentru coloana vertebrală, dar și să extindem centrul din București și să deschidem noi centre în țară. În prezent, Kinetic Sport & Medicine există și în Cluj Napoca” a declarat Gelu Cosma, fizioterapeut si managerul clinicii Kinetic Sport & Medicine.
În București, Kinetic Sport & Medicine dispune de o suprafata de 500 mp și 15 cabinete individuale de tratament, urmând să-și dubleze spațiul până la finalul anului 2018. Clinica din Cluj-Napoca dispune de 8 cabinete pentru fizioterapie, un cabinet pentru consultații, dar și o sală de gimnastică medicală de aproximativ 100 mp.
Clinicile Kinetic Sport & Medicine pun la dispoziția pacienților evaluări musculo-scheletale de specialitate și tratamente personalizate în funcție de afecțiunile de care suferă. Clinicile sunt dotate la cele mai exigente standarde de siguranță și calitate în domeniul recuperării medicale, astfel încât pacienții să beneficieze de o recuperare sportivă și medicală în cele mai bune condiții. În cadrul clinicilor pot fi efectuate servicii complexe de fizioterapie - electroterapie și electrostimulare, laserterapie, terapie cu ultrasunete, shockwave, T-Care Therapy (hipertermie), Heat Therapy (terapie cu căldură), crioterapie (terapie cu gheață) și crio-ultrasound (terapie cu gheață și ultrasunete). Tratamentele de recuperare sunt puse în practică prin intermediul terapiei manuale, tehnicilor de kinetoterapie, fizioterapie, stretching și masaj, utilizate în țări precum Japonia, SUA, Australia sau Spania.