Restaurantul La Mama Ateneu a sărbătorit în stil românesc Ziua Națională

Continuând tradiţia evenimentelor dedicate sărbătorilor românilor, restaurantul „La Mama Ateneu" a organizat de Ziua Națională o întâlnire a iubitorilor de gastronomie fină românească și un concurs de sarmale.

“Ne dorim să promovăm constant stilul de viață și valorile autentice, locale. Succesul restaurantelor noastre se bazează pe o bucătărie modernă, citadină românească, unde își găsesc locul și preparate tradiționale, care sunt la fel de actuale ca și acum 50 sau 100 de ani. De aici a pornit și ideea concursului nostru" a declarat Cătălin Mahu, proprietarul lanțului de restaurante "La Mama".

Ca o confirmare a celor spuse, în curtea restaurantului a fost montat un imens ceaun în care s-a pregătit tradiționala fasole cu ciolan, asezonată cu salate proaspete de la Eisberg și cu vin fiert.


A fost lansată o provocare, prin organizarea unei inedite competiţii de sarmale, pentru ale cărei premii, oferite cu generozitate de către Atelierul de creație By Ionela Bran (Locul 1 - Ladă de zestre; Locul 2 - Ie; Locul 3 - Pernuță decorată cu motive populare), s-au întrecut  treisprezece concurenți.

Din juriul concursului au făcut parte specialişti gastronomi, actrița Nuami Dinescu, gazda evenimentului și Anca Mihaela Barbăroșie, managing partner al Romtor Real Estate, în calitate de reprezentant al sponsorilor. Sarcina juriului a fost una dificilă, întrucât toate sarmalele prezentate în concurs au fost foarte gustoase, din acest motiv departajarea câștigătorilor făcându-se extrem de greu.
Membrilor juriului și reprezentanților presei le-au fost oferite produse de la Flormar Cosmetics.


 
Câștigătoarea premiului 1, mult râvnita ladă de zestre pictată manual, Luminița Tăbăran, a dezvăluit secretul sarmalelor sale: "Cred că cea mai importantă atunci când gătești este starea de spirit. Niciodată nu fac mâncare când sunt supărată, enervată sau stresată. Energia pe care o transmiți mâncării este cea care face diferența în cele mai multe cazuri. Cred că trebuie să gătești cu drag, asta este cheia succesului culinar. Cât privește rețeta sarmalelor nu am un secret, e doar o rețetă la care am ajuns în ani de încercări. E vorba de experiență, încet, încet simți gustul doar privind ingredientele. Prefer lucrurile simple, cât mai tradiționale și în general, găstesc dietetic, însă sarmalele n-au savoare fără un pic de grăsime, așa că am făcut un compromis: compoziția are carne slabă de porc și vită, în cantități egale, iar găsimea (felii subțiri de slănină bine afumată) o pun la fiert printre sarmale.
Le fierb la foc mic, vreo patru ore, cu apă și vin, cimbru, foi de dafin și boabe de piper negru. Le-am făcut din ochi, fără să gust pentru că țin post. Se pare că ochiul meu gospodin nu m-a înșelat nici de data asta.
Soțul și prietena mea erau siguri că voi câștiga,  eu nu. M-am înscris la concurs din joacă, din plăcerea de a găti, dar și pentru a sărbători într-un mod inedit 1 Decembrie. Am avut emoții, dar și noroc, am câștigat frumoasa ladă de zestre pictată manual, deși oricare din cele trei premii oferite de Ionela Bran - lada, ia și pernuța - mi-ar fi încântat sufletul la fel de mult. M-am bucurat de premiu, de atmosfera românească, de bucatele alese ca „la mama”, de oamenii faini pe care i-am întâlnit și mai ales de cel mai frumos 1 Decembrie! Din acest an, meniul de 1 Decembrie va cuprinde și sarmale!
"

 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod