Reading Gives You Power – parteneriat Nemira și 5 to go

Editura Nemira și lanțul de cafenele 5 to go anunță lansarea unui parteneriat pentru promovarea lecturii în rândul tinerilor, sub mottoul Reading Gives You Power. În spiritul acestei campanii, Nemira propune pentru lectură peste 400 de cărți în cafenelele 5 to go din București și din țară, pentru că nicio zi nu ar trebui să treacă fară cafea și fără câteva capitole dintr-o carte bună.



De asemenea, cititoarele ce vor păși în cafenelele 5 to go pe 8 martie vor primi cadou bestsellerul Fata care citea în metrou, de  Christine Féret-Fleury, o poveste frumoasă, care ne amintește că în epoca rețelelor sociale imaginația e cea mai importantă. În cadrul aceluiași parteneriat, 15.000 de pahare de colecție, cu un layout special ce va sublinia mesajul campaniei Reading Gives You Power, vor fi distribuite în cafenelele 5 to go în perioada 23-28 aprilie.