QREATOR aniversează un an și lansează proiectul Institutul QREATOR

Spațiul QREATOR by IQOS a devenit, la un an de la deschidere, un punct de întâlnire și de referință pentru comunitățile creative din București. După experiențele acumulate în acest an, își propune să fie și mai implicat în comunitatea din care face parte, lansând o nouă provocare publicului – Institutul Qreator. Misiunea Institutului este aceea de a genera și de a curatoria conținut de calitate, de a fi un loc al dialogului între curatori și comunitățile lor. Institutul QREATOR reunește comunitățile interesate de: muzică, film, fotografie, scris, dans, teatru, modă, domeniul afacerilor și gastronomie.



Institutul QREATOR este o platformă de conținut și colaborări artistice. Institutul își propune să genereze conținut relevant pentru comunitățile creative, dar și să curatorieze proiecte generate de acestea. Institutul Qreator va face acest lucru cu ajutorul a șapte curatori, cu mandat de un an la Institut. Primii curatori sunt: Adrian Despot - #manoftalent, Răzvan Exarhu - #manoftaste, Dragoș Bucurenci - #manofpeople, Mirela Bucovicean - #womanofstyle, Marius Chivu - #manofwords, Tudor Giurgiu - #manofcinema, APROPO TV - #brandofcreativity.


Cei șapte curatori vor dezvolta proiecte care vor implica comunitățile atât offline, dar și online în anul în care au mandat și se vor întâlni trimestrial pentru discuții despre strategia și viziunea Institutului, valorilor sale și liniilor curatoriale. Creativitatea și expertiza celor șapte reprezintă cheia către un dialog deschis cu comunitățile creative din următoarele domenii: muzică, film, fotografie, scris, dans, teatru, modă, domeniul afacerilor și gastronomia.

Acum un an ne-am propus să redăm Vila Oromolu Bucureștiului și bucureștenilor.
În ultimele 12 luni am reușit să o transformăm într-un hub al creativității, care a găzduit peste 450 de evenimente și căruia i-au trecut pragul peste 30.000 de bucureșteni. Acum ne propunem nu doar să ducem povestea mai departe, ci să o ducem la un cu totul alt nivel.
” declară Alina Frîncu, Director IQOS Risk Reduced Products Philip Morris Trading.

Prin Institutul Qreator ne propunem să transformăm acest hub al creativității într-un hub al valorilor. Institutul reprezintă intersecția dintre valorile curatorilor și valorile brandului.
Și pentru că fiecare dintre noi este curatorul propriei vieți, unul dintre proiectele propuse va fi un proiect propriu care să reflecte deplin preocupările și viziunea fiecărui membru al board-ului Institutului.”
, declară Alexandra Olaru, Director Corporate Affairs Philip Morris Trading.