QED își deschide porțile în Dubai

Legendarul vas de croazieră Queen Elizabeth 2 începe un nou capitol în istoria sa ca o destinație plutitoare care le oferă vizitatorilor Dubaiului hoteluri, restaurante și divertisment

Queen Elizabeth 2 (QE2) își va deschide porțile pentru public pe 18 aprilie 2018, bucurându-se de un enorm interes la nivel internațional.

PCFC Hotels - parte a Autorității guvernamentale care se ocupă de porturile, vămile și zonele libere din Dubai - a reinventat acest legendar vas sub forma unei destinații turistice de neratat într-un oraș renumit pentru atracțiile sale de clasă mondială.

Acest vas de croazieră faimos la nivel mondial, care se mândrește cu o istorie de 5 decenii, este acum acostat definitiv la Mina Rashid, unde atracțiile sale culinare și de divertisment, dar și spațiile de cazare vor fi dezvăluite întregii lumi. Deschiderea sa marchează prima fază - o deschidere limitată - din mai multe etape în cadrul cărora segmentele vasului vor fi deschise și vor oferi o experiență unică, punând la dispoziție oaspeților tot ce-a fost mai bun în cei patruzeci de ani de utilizare.

În această primă fază, oaspeții primiți la bord se vor putea caza în numeroase camere și apartamente frumos restaurate, vor putea vizita 5 dintre cele 13 restaurante și baruri ale vasului și vor avea ocazia să exploreze istoria sa bogată în cadrul expoziției organizate în onoarea QE2.

Hamza Mustafa, Directorul General Executiv al PCFC Hotels, a declarat: „Deschiderea QE2 este un vis devenit realitate pentru mine și echipa mea. Este unul dintre cele mai așteptate proiecte din Dubai și știm că o mulțime de oameni vor fi foarte încântați să vadă pentru prima dată sau să revină la bordul navei care a creat atât de multe amintiri minunate în timpul celor 40 de ani petrecuți în larg.
Am dedicat peste 2,7 milioane de ore de muncă pentru a transforma acest legendar vas de croazieră în destinația turistică complexă de acum, și sunt foarte mândru să îi fac din nou cunoștință cu lumea, acum că se îmbarcă în următoarea etapă a călătoriei sale spectaculoase. A fost o onoare să lucrăm la acest proiect minunat și să ne asigurăm că minunata noastră doamnă se ridică la nivelul noului ei slogan: continuă să facă istorie.”

Hotelul care se întinde pe 13 punți a fost readus cu atenție la vechea sa glorie - fiind restaurate inclusiv îndrăgitele sale elemente de design interior - inclusiv mobilierul de epocă, picturile renumite și faimoasele sale suveniruri.
Hublourile originale continuă să ofere o senzație maritimă camerelor modernizate, iar o parte dintre restaurantele sale și-au păstrat denumirile și decorurile originale.  Deși continuă să beneficieze de elementele sale originale, vasul este echipat acum cu cele mai noi tehnologii.

Lângă holul hotelului este expoziția QE2 - un muzeu interactiv care prezintă QE2 în timpul anilor 60, când era o adevărată deschizătoare de drumuri în materie de design, tehnologie și lifestyle - cuvinte folosite adesea pentru a descrie orașul care o găzduiește în prezent.

Marea lansare a QE2 va avea loc în luna octombrie a anului 2018.


Scurt istoric

Pe 20 septembrie 1967, Regina Elisabeta a botezat QE2 după mama sa în compania lui Prințului Phillip și a 30.000 de spectatori prezenți pe șantierul naval John Brown din Clydebank, Scoția.
Pe 2 mai 1969, vasul și-a început voiajul transatlantic inaugural.

De-a lungul vieții sale, QE2 a efectuat 1.400 de călătorii, a navigat aproximativ 6 milioane de mile marine și a găzduit aproape 2,5 milioane de pasageri. Vasul a efectuat 25 de tururi în jurul lumii și, în 2008, s-a retras după 39 de ani de utilizare pentru a se alătura Dubaiului în calitate de atracție turistică prestigioasă.