Povestea celor 13 ani de BluParty.ro

De-a lungul anilor, BluParty a adus petreceri și animatori cu povești uimitoare, atât personaje originale, cât și personaje inspirate de universul preferat Disney sau Marvel.După 13 ani cu peste 11.600 de evenimente reușite în care au pus zâmbetul pe fața a sute de mii de copii, dar și mai multor părinți, BluParty adoptă o identitate nouă, cu servicii și viziune noi, mai personalizate și mai aproape de sufletul micuților.

Pentru a sărbători, echipa BluParty a organizat un eveniment care a marcat această celebrare și care a avut toate ingredientele care fac ca petrecerile organizate de BluParty să fie atât de reușite. Încă de la începuturile sale, din anul 2005, BluParty a avut ca obiectiv principal grija față de micuți. Pe atunci echipa nu era deloc numeroasă, cu doar 5 angajați, însă astăzi ea numără zeci de angajați și colaboratori care iubesc ceea ce fac și împărtășesc aceleași valori și obiective. De la o simplă idee încurajată de mai mulți părinți, BluParty s-a transformat în cea mai mare agenție de organizat petreceri pentru copii. Relansarea aduce concepte noi de petrecere și eveniment, precum Science Parties, Virtual Reality, Teatru, Festival și spectacole de magie.



Ce noutăți vin odată cu noul concept BluParty?

Un business în organizarea de petreceri pentru cei mici este o misiune plină de creativitate și zâmbete, dar și un job provocator. Printre baloane, prăjituri și animatori, oamenii din spatele unui astfel de business încearcă să aducă bucurie celor mai greu de mulțumit clienți,  copiii – prin concepte unice și decorațiuni personalizate. Noul concept aduce schimbări mai ales la nivel de servicii: petreceri cu tematici personalizate, concepte care scot la iveală copilul din fiecare și noi petreceri pentru adolescenți. Iată câte ceva despre fiecare:

Petreceri cu tematici personalizate


Într-o piață care întâmpină petrecerile cu rețete prestabilite și template-uri gata făcute, echipa BluParty își propune să pună accent pe petreceri personalizate și pe comunicarea cu clienții, atât de necesară pentru organizarea unui eveniment care să corespundă cu ceea ce își imaginează fiecare client.



Inteligența emoțională, multă energie și creativitate duc la relații mai apropiate și personale cu clienții, care sunt mereu fericiți să își vadă ideile puse în practică. Deși sunt cei mai pricepuți în ceea ce privește organizarea unor evenimente care îi încântă întotdeauna pe prichindei, echipa BluParty știe că părinții își cunosc cel mai bine proprii copii și știu că sugestiile lor pot face o reală diferență. Această relație strânsă cu clienții este ingredientul secret care face ca evenimentele organizate de echipa BluParty să aibă un succes atât de mare.

 

Concepte care scot la iveală copilul din interior  

Petrecerile și aniversările nu sunt doar despre copii, ci și despre și pentru părinți. Scopul acestor evenimente nu este doar de a-i ține pe copii ocupați, ci și de a-i ajuta pe părinți să petreacă timp de calitate împreună copiii lor și de a crea momente și amintiri care vor dura peste ani. Noile concepte de party se axează pe provocarea creativității și curiozității celor mici, dar nu se rezumă doar la asta, ci încearcă să îi stimuleze și să îi captiveze și pe părinți prin umor și surprize family-friendly. "Fascinația pentru povești nu se termină la o anumită vârstă. Poveștile puse în scenă în cadrul evenimentelor BluParty sunt special concepute pentru a-i captiva și pe părinți, nu doar pe copii.” afirmă Alexandra Timofte, manager BluParty.

BluParty vrea să pună accent pe concepte care scot la iveală copilul din interior și care sunt menite să îi ajute pe părinți să vadă fiecare moment prin ochii unui copil. De aceea poveștile și umorul din cadrul evenimentelor vor atât pe placul copiilor, cât și pe placul adulților.

Deviza BluParty este Copii fericiți - părinți liniștiți și petreceri de neuitat. La o petrecere BluParty, părinții nu vor simți doar satisfacția de a-și vedea copiii fericiți, ci vor fi ei însuși fericiți să își retrăiască copilăria, preț de câteva ore.

Petreceri pentru adolescenți inspirate de primii “clienți” ai BluParty

“Primii clienți BluParty, și anume copiii de acum 10-13 ani, au devenit adolescenți, dar au rămas fani BluParty. Pentru ei însă, petrecerile s-au schimbat, ceea ce ne-a inspirat să adăugăm noi idei și concepte de petrecere. O bună parte din echipa noastră are copii care au crescut cu evenimentele BluParty, lucru care ne-a motivat să adăugăm noi povești, potrivite pentru etapa în care se află ei.” ne spune Alexandra, manager BluParty.

În acest sens, ei vor implementa concepte noi de petrecere, care țin cont de trendurile care prezintă interes atât pentru adolescenți, cât și pentru adulți. Decorurile și activitățile distractive de la evenimente vor fi inspirate de tehnologie, decoruri gata de a fi share-uite cu zeci de like-uri în social media, festivaluri și alte lucruri care prezintă interes pentru generația tânără. Virtual reality, look-ul glittery și photo booth-urile cu efecte speciale sunt doar câteva dintre noutățile prezente la petreceri. De asemenea, se va pune și mai mult accent pe spectacolele de teatru și divertisment. Personajele din povești, filme de animație sau chiar personaje originale, atât de populare printre cei mici, dar și printre cei mari își vor face în continuare apariția la evenimente care mai de care mai creative.

 

Logo-ul și identitatea BluParty evoluează odată cu clienții

Odată cu petrecerea de 13 ani se anunță și o relansare la nivel vizual. Brandul are acum un nou logo vesel, realizat parcă din panglici în culorile reprezentative - albastru și roșu, care transmite mai bine noile valori.

Mai mult decât atât, și site-ul BluParty își va schimba înfățișarea în curând, urmând să devină mult mai user-friendly, pentru a ajuta vizitatorii să descopere concepte noi de petrecere și să găsească rapid toate elementele necesare petrecerii la care s-au gândit.

Cum a fost la petrecerea de 13 ani?

O aniversare plină de emoții și zâmbete. Echipa BluParty a organizat o petrecere care îi reprezintă pe ei și serviciile pe care le oferă și au reușit să îi facă pe cei mari să se bucure de fiecare moment, cot la cot cu cei mici. Petrecerea de 13 ani, care a avut loc (în mod deloc întâmplător) la Maison 13, a bifat toate atributele unei petreceri reușite. Încă de la intrare invitații au fost întâmpinați de zeci de baloane aurii și albe umplute cu heliu, care îi introduceau în atmosfera festivă.

Pentru a-i îndemna pe invitați să scoată la iveală copilul din interior, la momentul sosirii, aceștia au fost poftiți să extragă un bilețel dintr-un bol, pentru a descoperi un citat celebru despre copilărie. Fiind vorba de BluParty, petrecerea nu a dus lipsă de activități distractive. Invitații s-au putut bucura de un corner de machiaj cu glitter, un photo booth cu recuzită, un candy bar cu tot felul de bunătăți și o fântână de ciocolată și un corner de realitate virtuală. Cu toate astea, momentele de entertainment ale serii au fost cele care au făcut deliciul tuturor invitaților, indiferent de vârstă.


După o introducere realizată de Cosmin Natanticu, Alexandra Timofte, manager BluParty, i-a întâmpinat pe invitați, a vorbit despre cei 13 ani de BluParty, despre valorile care stau la baza lui și despre oamenii frumoși care fac BluParty să fie ceea ce este. "Pentru noi, BluParty, zâmbetul unui copil la o petrecere reprezintă încununarea succeselor noastre.

Am transformat o pasiune într-un mod de viață și ne dorim să facem în continuare mii de copii fericiți.” declară Alexandra Timofte, manager BluParty.

Această introducere încărcată de emoții pozitive a fost urmată de un moment comic de experimente chimice realizate de un om de știință trăsnit, interpretat de Vasile Revnic, actor BluParty. Excentricul profesor a avut drept ajutoare 4 copii care au fost de-a dreptul fascinați de fenomene chimice precum sublimarea gheții carbonice. Nu se putea ca din programul serii să lipsească un act de magie, atât de îndrăgită de copii. Magicianul Bogdan Munteanu i-a încântat pe cei mici, care au privit cu uimire cum cărți de joc apar ca prin minune în interiorul baloanelor deja umflate.



La finalul programului artistic, a avut loc un recital susținut de Eliza Georgescu, una dintre participantele X Factor România, care a interpretat “I Will Survive” sau “Uptown Funk” și a reușit prin energia ei molipsitoare să aducă invitații pe ringul de dans. Petrecerea nu s-a sfârșit odată cu încheierea momentelor artistice, ci a continuat cu multă bunăvoie și zâmbete, pentru că cei de la BluParty au reușit să îi facă pe toți cei prezenți la eveniment să vadă fiecare moment prin ochii unui copil. Rămâi aproape de BluParty pentru relansarea site-ului pe bluparty.ro.