Cunoscuta poetă americană Tess Gallagher a lansat, pentru prima dată în România, un nou volum de versuri –„Pulberea de aur a teilor” – în cadrul unui eveniment special organizat de AVINCIS, unul dintre cei mai reputați producători de vin premium din România.
Evenimentul a avut loc în casa Ion Mincu, un spațiu încărcat de istorie și cultură, în prezența a zeci de invitați, oameni de litere, jurnaliști și bloggeri. Printre participanți s-au aflat și scriitorii Monica Pillat, Liliana Maria Ursu și Răzvan Voncu, care au discutat, alături de autoare, temele din noul volum de poezii.
mfitrionul evenimentului a fost Valeriu Stoica, cel care, alături de soția sa, a readus la viața podgoria din Drăgășani unde sunt produse vinurile premium de la AVINCIS. „Tess Gallagher, această uimitoare poetă născută în Nord Vestul american, în Portul Îngerilor (Port Angeles), știe să ne grădinărească frumos sufletele. Fiece poezie e într-un fel o traducere. A unei stări, a unei întâmplări, a emoțiilor ce spun povestea unui suflet. Magnetismul unor anume teme precum dragostea, moartea, singurătatea, nostalgia e evident în întreaga ei creație lirică”, a declarat Liliana Maria Ursu despre autoare.
Volumul „The Gold Dust of the Linden Trees/Pulberea de aur a teilor” este disponibil într-o ediție bilingvă, publicată la editura Baroque Books & Arts. „A fost un eveniment de suflet, întrucât Tess Gallagher este o poetă extraordinară, dar și un prieten foarte bun al familiei noastre. Veți regăsi în acest album și poezii inspirate de timpul petrecut de Tess pe domeniul VILA DOBRUȘA. A fost o onoare pentru noi să facem parte din lansarea acestui proiect încărcat de semnificație, mai ales că AVINCIS susține constant astfel de inițiative din domeniul culturii și al artelor”, a declarat Andreea Micu, proprietar al cramei AVINCIS.
Posteaza comentariu