Pirelli și Prada vor fi sponsori titulari ai ambarcațiunii, iar mai multe detalii despre această colaborare vor fi anunțate și în cadrul unui eveniment special care va fi organizat în curând. Aflată la cea de-a 36-a ediția, Cupa America este una dintre cele mai vechi competiții din istoria sportului și în care se întrec cele mai avansate, din punct de vedere tehnologic, ambarcațiuni din lume.
Proiectul se va desfășura pe o perioadă de cel puțin patru ani, între 2018 și 2021, și include și particparea la o serie de regate și alte evenimente speciale.
În 2019 primele două regate din America’s Cup World Series se vor desfășura în Marea Mediterană, în 2020 alte trei regate din Seria Mondială sunt programate în Europa, Statele Unite și Asia, iar din ianuarie 2021, în Auckland este programată Cupa Prada și apoi cea de-a 36-a ediției a Cupei America, cu începere din martie 2021. Pentru echipa Luna Rossa va fi a cincea încercare de a câștiga trofeul, fiind acum primul challenger al echipei Emirates Team Noua Zeelandă, câștigătoarea ultimei editții.
“Pirelli este partenerul ideal pentru această provocare din Cupa America.
Având o experiență de peste o jumătate de secol la cel mai înalt nivel în sport, va fi un atu important în proiectul nostru. Cred că acest contract este mai degrabă o colaborare foarte, foarte strânsă între echipa noastră și cei de la Pirelli”, a spus Patrizio Bertelli, președintele echipei Luna Rossa Challenge.“Pirelli a ales să se implice în acest proiect pentru că reprezintă o provocare atât din punct de vedere sportiv, cât și tehnologic.
Putem aduce astfel Italia și Pirelli în atenția întregii lumi. Cupa America reprezintă pentru competițiile de ambarcațiuni ceea ce este Formula 1 pentru lumea sporturilor cu motor, având o istorie fabuloasă. Întruchipează o serie de valori și are o bază de fani pasionați care se potrivesc perfect cu valorile Pirelli, permițând companiei să-și consolideze poziția în domenii de înaltă tehnologie, comunicând asta clienților din întreaga lume, prin intermediul canalelor tradiționale, dar și a noilor platforme digitale”, a spus și Marco Tronchetti Provera, Vice Președinte Executiv și CEO al Pirelli.VIDEO: https://youtu.be/ATyWMPL5Y38