Peste 200 de invitați au aflat de la Chef Florin Dumitrescu ce înseamnă „Românește. Punct și de la capăt”

artea lansată de Chef Florin Dumitrescu, „Românește. Punct și de la capăt”, marchează o dublă premieră pentru gastronomia românească: este prima oară când un Chef publică o carte despre bucătăria românească modernă, dar și prima oară când un Chef cu 3 stele Michelin semnează prefața pentru o carte a unui autor român

„Îmi doresc ca această carte să aducă schimbarea la față a bucătăriei românești, să îndemne conaționalii să gătească acasă românește, (...) îmi doresc să reprezinte o inspirație pentru bucătarii din generația tânără și să ajute bucătarii din generațiile mai vechi să vadă noul.” Acesta este mesajul pe care Chef Florin Dumitrescu l-a transmis, vizibil emoționat, invitaților săi sosiți la Sibiu pentru lansarea oficială a cărții „Românește. Punct și de la capăt”. Într-un cadru primitor, amenajat chiar în curtea interioară a Muzeului Brukenthal din Sibiu, oraș distins anul acesta cu titlul Regiune Gastronomică Europeană 2019, Chef Florin Dumitrescu și-a întâmpinat oaspeții pentru a le prezenta povestea celei de-a doua cărți pe care o semnează.  


Amfitrionul evenimentului de lansare, Andrei Aradits, a fost cel care a dozat cu măiestrie sarea și piperul momentelor desfășurate în fața invitaților, cu mult umor, dar și emoție. Cunoscut pentru proiectele comune din ultimii ani, duo-ul Aradits-Dumitrescu s-a dovedit încă o dată a fi unul savuros. „Ceea ce am înțeles eu despre readaptare, căci despre asta vorbim, nu reinterpretare, ci readaptare – este cam așa: la reinterpretare comanzi mici, îți vin mici în formă de mici, dar au gust de mure, iar la readaptare comanzi mici, îți vin mici cu gust de mici, dar în formă de fluture”, a glumit acesta, spre amuzamentul tuturor.



Peste 200 de invitați, autografe pentru toți și o declarație pentru soția Chef-ului


La evenimentul de lansare de la Sibiu, Chef Dumitrescu a fost înconjurat de familie, de soție și cele două fetițe, de prieteni mai vechi sau mai noi, de reprezentanți media și colegi de breaslă, printre care Cosmin Seleși împreună cu Tudor, băiețelul său, Don Baxter, Ana Morodan, Laura Giurcanu, Mihai Toader, Anca Surdu și Silviu Pașca, Otravă, Teo Rogobete. În prezența celor peste 200 de invitați, Chef Dumitrescu a mărturisit că mare parte din meritul acestei cărți merge către soția sa, Cristina, cea care a crezut în el și l-a sprijinit în toți acești ani: „Am reușit să scriu și să concep această carte doar pentru că ea a crezut în ea, doar pentru că ea a crezut în potențialul meu și pentru că ea s-a ocupat ca această carte să ajungă astăzi în rafturile Lidl.”


După multe călătorii prin țară și caravane culinare, în care a descoperit adevărate comori din bucătăria românească, Chef Dumitrescu propune în „Românește. Punct și de la capăt” nu o reinterpretare, ci o adaptare a unor rețete clasice la vremurile noastre, în propria viziune. Totodată, Chef Florin Dumitrescu a ținut să mulțumească tuturor celor care, de-a lungul anilor, au contribuit – și continuă să o facă – la punerea pe harta mondială a bucătăriei românești.

De la Gheorghe Vătafu, maestru emerit în arta culinară, primul bucătar de la noi care vorbea despre „noua bucătărie românească” acum mai bine de 50 de ani, la Alex Petricean, Bogdan Alexandrescu, Nico Lontras, Oana Coantă, Andrei Chelaru, Ioan Bebeșelea sau Mihai Toader, Radu C. M. Ionescu, Radu Dumitrescu, Alexandru Dumitru.  


Bucate românești și tradiție la Casa Lidl din Sibiu, pentru invitații lui Florin Dumitrescu


Oaspeții lui Chef Dumitrescu s-au bucurat imediat după lansarea cărții de o incursiune în lumea neaoșă, românească, aceea plină de savoare și tradiții. La Casa Lidl din Sibiu, loc prin care retailerul celebrează tradițiile românești prin expoziții interactive și evenimente culturale, aceștia au avut parte de o experiență vizuală și gastronomică în care trecutul și viitorul au fuzionat, în vreme ce bucătăria tradițional românească s-a reinventat sub accente inovatoare. Sub atenta observație a lui Chef Dumitrescu, cel care a supervizat personal meniul serii de lansare, invitații săi s-au delectat cu balmoș, pâine tradițională de casă, păstrăv proaspăt, friptură de porc, platouri tradiționale, dar și cu clătite îmbietoare, vinuri alese, zmeurată sau vișinată.

Rețetele românești și-au găsit adaptarea la vremurile noastre și au fost servite în farfurii și cu tacâmuri biodegradabile. Toate au fost savurate de invitați, semn că într-o vreme în care putem călători prin toată lumea și ne putem bucura de gastronomii variate, bucatele românești și ingredientele locale își păstrează în continuare farmecul și merită toată atenția. Așa cum spune chiar Chef Dumitrescu, bucătăria românească modernă este „îmbăcată în costum, cu papion și tacâmuri de argint în față. Aceasta pentru că a sosit timpul ca gastronomia mondială să privească și spre noi...”

Lansată pe 2 septembrie la Sibiu, cartea „Românește. Punct și de la capăt” este disponibilă timp de două luni exclusiv în magazinele Lidl din țară, la prețul de 49,99 de lei. Renumit pentru pasiunea sa pentru aromele locale, Chef Florin Dumitrescu prezintă în noua sa carte o colecție surprinzătoare de peste 60 de rețete românești culese din toată țara și adaptate la vremurile moderne, conform viziunii sale. Fiecare dintre preparatele din carte este prezentat împreună cu povestea sa, iar printre cele mai inedite se numără balmoșul, specific bucătăriilor din Bucovina, storceagul, descoperit în gospodăriile pescarilor, sau laptele de bou, descoperit în Țara Moților în căutarea rețetelor autentic românești pe care Lidl să le transforme în preparate Cămara Noastră.
Cartea este împărțită în patru capitole – Aperitive, Ciorbe, Feluri principale și Deserturi – care se bucură de aprecierea unor importanți Chefi care semnează câte un citat pentru fiecare dintre acestea: Gheorghe Vătafu, Cristian Broglia, Henrik Sebok, Richard Hawke. Totodată, prefața primei cărți despre bucătăria românească modernă este semnată de celebrul Chef francez Yannick Alleno, unul dintre cele mai importante nume din scena mondială de fine dining și deținător a 3 stele Michelin.