Policolor și CFR Călători au inaugurat astăzi, în Gara de Nord, locomotiva ”Pasărea Măiastră”, pictată după o idee aparținând lui Adrian Felix Dărăbăneanu, câștigătorul concursului de creație derulat și premiat de Policolor: Moving Art, din cadrul campaniei „Culorile României 2016”.
Locomotiva, decorată cu multă migală și deosebit talent de artiștii Cristian Scutaru și Răzvan Scutaru va pune în mișcare patru trenuri din cadrul programului estival “Trenurile Soarelui”, unul dintre acestea fiind chiar „Trenul Tineretului”. Proiectul este rezultatul colaborării dintre CFR Călători, operatorul național de transport feroviar călători, și Policolor, producător român cu tradiție și experiență în industria de lacuri și vopsele.
”În folclorul românesc, ”Pasărea Măiastră” e o ființă supranaturală, plină de lumină și culoare. E înzestrată cu puteri magice, iar frumusețea ei unică încântă doar privirea celor cu adevărat privilegiați. La asta m-am gândit când am făcut desenul pe care acum toți românii îl pot admira. E o mare mândrie pentru mine faptul că lucrarea mea beneficiază de o asemenea expunere”, a declarat Adrian Felix Dărăbăneanu, absolvent al Universității Naționale de Arte București.
În călătoria sa inaugurală, locomotiva ”Pasărea Măiastră” a pornit către mare, la ora 14.00, cu trenul IR 1585, și a ajuns la Constanța, la 16.28.
Zilnic, va pune în mișcare patru trenuri din cadrul programului estival “Trenurile Soarelui”, unul dintre acestea fiind „Trenul Tineretului”.Anul trecut, printr-un parteneriat cu Policolor, tot în cadrul proiectului ”Culorile României” a fost lansată ”Hora”, prima locomotivă transformată în artă urbană neconvențională care promovează tradițiile românești. În prezent, ”Hora” circulă de la București spre Constanța, Craiova, Brașov, Bacău, Tecuci, Buzău, Drobeta Turnu Severin și Cluj Napoca.
În executarea picturii, pentru ”Pasărea Măiastră” s-au utilizat materiale specifice furnizate de Policolor Automotive - divizia auto a producătorului român, rezistente la condițiile de exploatare a locomotivei și la cele de mediu. Valoarea materialelor utilizate – vopsea, diluant, lac și consumabile – a fost de peste 16.000 de lei iar cantitățile au depășit 300 de litri.
Cristian Scutaru și Răzvan Scutaru, cei doi artiști care au conturat opera într-un timp maraton, 276 de ore de lucru, sunt ambasadori ai proiectului ”Culorile României”.”Proiectul este o provocare din punct de tehnic și a suprafeței care a trebuit acoperită. O astfel de lucrare îi oferă unui artist un bun examen față de publicul larg, iar eu sunt mândru că pot lua real și direct pulsul oamenilor vizavi de creația mea artistică. Întreg proiectul ”Culorile României” e singura și cea mai mare expoziție de artă urbană neconvențională în aer liber la care românii pot lua parte”, a declarat artistul Cristian Scutaru.
“Culorile României” are ca obiective principale sprijinirea cu materiale a proiectelor venite din zona urbană și rurală pe care comunitățile le susțin în fața Policolor și le pot implementa.