Orbit şi SOS Satele Copiilor au început demararea workshop-urilor de igienă orală, organizate în cadrul campaniei “Orbit dăruieşte zâmbete”. Acestea se vor desfăşura în perioada 20 aprilie – 20 iunie 2017 în 54 unităţi şcolare din Bucureşti, Bacău şi Sibiu, fiind destinate celor peste 5.000 de copii din programele SOS Satele Copiilor din cele trei oraşe şi din comunităţile învecinate.
Campania “Orbit dăruieşte zâmbete” s-a desfăşurat în perioada 10 octombrie – 4 decembrie 2016 şi are ca scop să înveţe copiii din mediile defavorizate să-şi păstreze igiena orală şi să zâmbească sănătos.
În această perioadă, 1% din valoarea netă a vânzărilor de gumă Orbit a fost redirecţionată către SOS Satele Copiilor pentru a sprijini educaţia în sănătatea orală a copiilor îngrijiţi de organizaţie.Programul educaţional a debutat cu un workshop de igienă orală desfăşurat la Bacău, în data de 20 martie şi sunt susţinute de specialişti ai SOS Satele Copiilor, de la care peste 5000 de copii învaţă necesitatea acordării unei importanţe deosebite igienei dentare şi principalii paşi în îngrijirea orală pentru un zâmbet frumos şi sănătos.
La cursurile de igienă orală organizate până acum au participat 4489 copii, iar până în luna iulie vor fi desfăşurate 193 de workshop-uri în 54 de unităţi şcolare din Bucureşti, Bacău şi Sibiu.
Scopul campaniei este conştientizarea importanţei îngrijirii orale în rândul românilor, indiferent de vârstă. Statisticile îngrijorătoare din ultimul timp despre igiena orală a românilor au determinat dezvoltarea celei de-a doua ediţii a programului şi implicarea cât mai multor resurse.