Vineri, 13 septembrie, clubul sportiv Kyodai va sărbători printr-o demonstrație de arte marțiale adaptate realizată de copiii cu nevoi speciale (CES) și copiii tipici, marcând astfel încheierea activităților din cadrul proiectului „Atelier de vacanță”. Evenimentul va avea loc la Școala specială numărul 5 din București, începând cu ora 17:00.
Clubul sportiv Kyodai, cu ajutorul Start ONG, program lansat de Kaufland România și implementat de Asociația Act for Tomorrow, a creat “Atelier de vacanță”, un proiect ce a avut ca scop principal implicarea copiilor cu nevoi speciale în activități sportive și sociale în perioada vacanței de vară.
Creșterea autonomiei personale a tinerilor cu nevoi speciale și a gradului de incluziune socială a acestora reprezintă doar o parte dintre obiectivele proiectului. Ele nu ar fi fost posibile fără diversitatea și desegregarea din interiorul atelierului și fără mixul de beneficiari implicați: copii și tineri cu nevoi speciale, părinții acestora, tineri și părinți tipici.
“Rezultatele proiectului ne-au depăşit aşteptările pe toate planurile. Aş putea să vorbesc despre cum din punct de vedere statistic, din testele pe care le-am făcut, participanţii şi-au îmbunătăţit condiţia fizică cu o medie de 32%, despre cum li s-a îmbunătăţit mobilitatea sau despre cât de bine şi-au însuşit tehnicile de arte marţiale. Toate aceste date pălesc atunci când realizezi că s-a creat o comunitate, un grup de prieteni care se joacă, se ajută, uneori se ceartă, apoi se împacă şi se bucură împreună. E un loc de descoperire a ceea ce însemnă interacţiunea socială, iar eu simt că am învăţat multe de la ei. Le sunt recunoscător pentru această experienţă.“ a declarat Vladimir Gologan, Project Manager al proiectului.
În cadrul „Atelierului de vacanţă” au fost susținute activități fizice adaptate prin care copiii cu nevoi speciale au dobândit informații despre lumea în care trăiesc, au intrat în contact cu oamenii și cu obiectele din mediul înconjurător și au învățat să se orienteze în spațiu și timp.
“Activitățile proiectului au reprezentat o oportunitate pentru dezvoltarea sănătății fizice și psihice a acestor copii. Prin expunerea lor la diversitate, aceștia și-au dezvoltat încrederea în propria persoană, aspect care a adus schimbări în viața lor socială. Au renunţat uşor, uşor la timiditate şi la temeri, şi-au dezvoltat curajul de a exprima ceea ce gândesc și au devenit mai relaxaţi.
KYODAI, asociația sportivă care a creat “Atelierul de vacanță”, a fost înființată în 2016 de către o echipă de antrenori tineri și pasionați pentru a desfășura activități în mai multe discipline sportive. Numele “Kyodai” care în limba japoneză înseamnă “frați”, sprijină incluziunea socială. Organizația promovează sănătatea prin sport, atât cea fizică, cât și cea mentală, onoarea, respectul și curajul către toate categoriile de oameni, incluzând, dar fără a se limita la: copii, tineri, adulți, persoane cu nevoi speciale și persoane ce provin din medii etnico-culturale diferite.
„Atelier de vacanță” este un proiect finanțat prin programul Start ONG lansat de Kaufland România și implementat de Asociația Act for Tomorrow. Domeniile vizate sunt: educație, sănătate, mediu, social și cultural. Valoarea totală a programului este de 500.000 euro. Programul Start ONG este cel mai simplificat instrument de finanțare comunitară destinat ONG-urilor tinere și instituțiilor non-administrative.