Noul gust EXTRA-SEC în gama ZAREA Diamond Collection

Pentru cine nu ştia deja, numai 20% din producţia mondială de spumante este obţinută prin tehnologia de fermentare în sticlă, iar în România, 6 sticle din 100 sunt produse prin această metodă. Lansată în 2006, ZAREA Diamond Collection este cea mai de succes gamă de vinuri spumante fermentate prin Metoda Tradiţională, rămânând încă de atunci cel mai vândut spumant din segmentul premium.

În 2018, ZAREA întregeşte gama Diamond Collection cu gustul Extra-Sec, propunând un vin spumant armonios, echilibrat, cu perlaj fin, al cărui nivel de zahăr optim pune în valoare prospeţimea vinului şi îl face plăcut de băut alături de brânzeturi, peşte, fructe de mare şi carne albă. De culoarea aurului alb, ZAREA Diamond Collection Extra Sec este un vin spumant cu caracter floral, cu note delicate de citrice şi piersici, şi un perlaj persistent. Nou lansată, ZAREA Diamond Collection Extra-Sec a fost deja medaliată cu Aur în luna Octombrie la Concursul Internaţional Women’s Wine & Spirts Awards 2018 de la Londra.

Originile vinului spumant ZAREA fermentat în sticlă, se găsesc la 1912 când Wilhelm Mott înfiinţează o mică fabrică în Calea Grivitei.

Nu ştim motivul pentru care Mott a avut un aşa mare succes, însă ştim cu siguranţă că atmosfera ceremonială și cochetă a Micului Paris din perioada interbelică a fost întreținuta cu mult vin spumant, iar sloganul “MOTT peste tot” însoţea jucăuş reclamele perioadei, meniurile restaurantelor şi uralele mulţimilor dispuse să petreacă până în zori în compania muzicii bune şi a felurilor savuroase de mâncare. Mott & Fils se înnobilează și îmbracă haine ceremoniale, devenind furnizor principal al Casei Regale din România iar în scurt timp devine brand european datorită Companiei Internaționale Wagon-Lits (operatorul trenului Orient Express).
Începând cu 1934, cu ajutorul vapoarelor de călători ale Societății Navale Române, MOTT ajunge la New York. Mott & Fils și-a trăit una dintre cele mai frumoase perioade între 1912 și 1948 și s-a consolidat sub numele ZAREA în anii următori, rămânând un simbol al tradiției, calității și spiritului românesc autentic.

O vizită la pivniţele ZAREA, parte a fostelor forturi de apărare ale Bucureştiului a căror construcţie a fost începută la sfârşitul secolului IX de către Carol I, poate lămuri orice întrebare legată de modul în care s-a născut vinul spumant ZAREA Diamond Collection.


Fermentarea vinului spumant în sticlă este un proces de durată ce presupune multă atenţie şi mult “suflet”.

Este o muncă de aproape un an, în care spumantul devine desăvârşit.


Mai întâi vinul este ales cu grijă, apoi i se adaugă drojdii nobile selecţionate şi este lăsat la fermentat în sticle timp de 10 luni sub zidurile groase acoperite de mucegai ale cramei, la temperaturi constante de 150 C. Apoi sticlele sunt aşezate înclinate sub un anumit unghi, cu dopul în jos, pe pupitre speciale. Aşa începe etapa de remuiaj. În fiecare zi, timp de o lună şi jumătate, sticlele sunt luate la mână, bucată cu bucată, scuturate şi întoarse o optime de cerc, astfel că drojdiile rămase în urmă fermentării să poată fi colectate în dopul provizoriu, iar lichidul să rămână limpede, pur.

Drojdiile adunate în dop sunt eliminate printr-un proces numit degorjare. Cu această ocazie o parte din lichid se pierde şi sticlele sunt completate cu aşa-numita “licoare de expediţie”, un sirop de zahăr în funcţie de care spumantul ajunge să fie clasificat (brut, extra-sec, sec şi demi-sec). Spumantul dopuit, apoi etichetat, ajunge pe raftul magazinului... şi în cele din urmă în paharele noastre.

 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod