Nestlé lansează noile cereale pentru sugari și copii mici, cu fier+

Deficiențele nutriționale în primii doi ani de viață pot avea repercusiuni asupra viitorului adult, cele mai întâlnite afecțiuni fiind anemia și întârzieri ale dezvoltării creierului. Cercetările arată că deficiența de fier din această perioadă poate afecta în mod ireversibil dezvoltarea cognitivă.
Pentru a preveni deficiențele nutriționale, Nestlé lansează cerealele Fier+, care ajută la dezvoltarea cognitivă a celor mici. Noua rețetă conține peste 50% din necesarul zilnic de fier, într-o porție, iod si vitamina B1 pentru dezvoltarea cognitivă și a creierului. În plus, cerealele Nestlé cu Fier + conțin Bifidus BL și imunonutrienți, care ajută la buna funcționare a sistemului imunitar.

“Nestlé se implică activ în cercetare pentru dezvoltarea continuă a unor produse adaptate nevoilor celor mici.
Ne-am asumat această misiune de a îmbogăți continuu calitatea nutrițională a produselor noastre pentru generații viitoare cât mai sănătoase. Pentru că, în România, 39,8% dintre copiii preșcolari au anemie provocată de carența de fier[2], am îmbunătățit rețeta cerealelor pentru cei mici, astfel încât un castronel pe zi să le asigure peste 50% din necesarul zilnic de fier”, declară Adrian Balănean, reprezentant Nestle Infant Nutrition.

Conform statisticilor Organizației Mondiale a Sănătății, în lume sunt 116 milioane de cazuri de anemie provocată de lipsa de fier, iar deficiența de fier este de 3-5 ori mai mare decât anemia provocată de aceasta.

Organizația Mondială a Sănătății recomandă alăptarea exclusivă în primele 6 luni de viață, urmând ca aceasta să fie continuată în paralel cu perioada diversificării, ideal până la vârsta de 2 ani.
Nestlé susţine această recomandare.

Noile cereale Nestle Fier+ sunt recomandate sugarilor şi copiilor mici pentru perioada diversificării, câte un castronel pe zi, ca parte a unei alimentaţii echilibrate.

Începând cu luna iunie 2015, noile Nestle Fier+ se găsesc în toate magazinele și farmaciile din țară.
 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod