Într-o epocă a vitezei, în care zilele par mai scurte de 24 de ore şi în care ne înscriem în acest ”maraton” zilnic, calitatea somnului este un lucru definitoriu pentru starea noastră de bine. Pentru acest lucru, Morfeus a creat un concept premium şi exclusivist de saltea, bazat pe ultimele tehnologii şi tendinţe în domeniu şi care redefineşte confortul, transformând somnul într-o evadare relaxantă din cotidian.
N-ai pleca din casă fără umbrelă şi nici n-ai practica vreun sport fără echipamentul potrivit, nu-i aşa? Confortul este important pentru noi, de aceea, şi când vine vorba de somn, trebuie să ne gândim la acest lucru.
Durerile de spate sau de gât după un somn pe o saltea inconfortabilă sunt dovezi clare că lipsa unei saltele confortabile îţi afectează nu doar noaptea, ci şi ziua. De aceea, saltelele sunt soluţia pentru un somn odihnitor, care să-ţi încarce bateriile. Salteaua Regal restabileşte conceptul de confort, aducându-l la un nivel de înaltă clasă, fiind rezultatul multor cercetări specializate care au avut ca principal obiectiv crearea unui produs ergonomic, care să te convingă de la prima testare.
Fiind o saltea premium, Regal are o duritate B Firm (medie-înaltă) şi o structură „Multi-Pixel Pocket Springs”, compusă din arcuri împachetate, de înălţimi diferite, unele mai înalte şi mai moi, altele mai scurte şi mai rigide, pentru susţinerea şi stabilizarea corpului în orice poziţie pe parcursul somnului. Pentru un confort superior, salteaua Regal este acoperită cu o husă Top Gelmemory Breeze 3D, care este detaşabilă şi care impresionează prin finisajele luxury. Mai mult, planurile saltelei (superior şi inferior) sunt detaşabile şi lavabile în apă la 30° C.
Fiecare om este diferit şi pentru fiecare ideea de confort este diferită. De aceea, produsele Morfeus sunt unice şi concepute pentru a oferi diferite grade de confort pentru a se adapta la nevoile individuale de dormit. Fondat în 1962, Morfeus se bazează pe vaste cunoştinţe şi pe experienţă, susţinute de cele mai importante institute în domeniul ergonomiei şi cercetării somnului, de laboratoare de testare şi de importanţi designeri, cu renume internaţional. Toate acestea le permit celor de la Morfeus să creeze saltele, perne şi sisteme de dormit cu materiale, tehnologii şi modele de ultimă oră. Mai mult, în 2007, a lansat Proiectul "Design Mattress Morfeus", unde cei mai buni designeri din lume se întrec în a concepe şi proiecta produse inovatoare, creând o continuitate profundă în tehnică şi design.