Mondelēz International se angajează să asigure 100% din volumul de cacao pentru toate brandurile de ciocolată, prin programul său de sustenabilitate Cocoa Life până în 2025

Mondelēz International și-a anunțat angajamentul conform căruia până în 2025 programul de sustenabilitate Cocoa Life va oferi 100% din volumul de cacao necesar pentru brandurile de ciocolată ale companiei, ca urmare a rezultatelor promițătoare din primii șase ani ai programului. Cocoa Life contribuie la transformarea pozitivă a lanțului de aprovizionare cu cacao prin creșterea randamentelor din fermele existente, construind comunități puternice de cacao și prevenind despăduririle.

Astăzi, 43% din brandurile de ciocolată Mondelēz International obțin cacao prin programul Cocoa Life. Până în 2025, brandurile internaționale iubite și cele preferate la nivel local, inclusiv Toblerone și Lacta, se vor alătura celor care au deja ca sursă exclusivă programul Cocoa Life, precum Milka, Côte d'Or și Cadbury Dairy Milk. Această extindere va reprezenta o creștere a numărului de fermieri și comunități pe care Mondelēz International le sprijină în șase țări de origine pentru cacao: Ghana, Coasta de Fildeș, Indonezia, Republica Dominicană, India și Brazilia.
"Scopul este să îi sprijinim pe oameni să ia gustările potrivite și această călătorie începe cu ingredientele pe care le folosim, inclusiv cacaoa", a declarat președintele și directorul executiv Dirk Van de Put. "Deoarece cererea de ciocolată continuă să crească, ne dorim să realizăm o zonă prosperă de cacao, un ingredient esențial pentru creșterea noastră.

Acesta este un pas foarte important pentru programul nostru Cocoa Life și va asigura din ce în ce mai mulți consumatori din întreaga lume că pot avea încredere că brandurile de ciocolată pe care le iubesc au la bază ingrediente din surse verificate".


În momentul lansării programului Cocoa Life în 2012, Mondelēz International s-a angajat să investească 400 de milioane de dolari timp de 10 ani pentru a contribui la crearea unui lanț de aprovizionare cu cacao prin creșterea productivității și împuternicirea comunităților locale de cacao pentru a-și îmbunătăți rezistența. Astăzi, programul funcționează direct cu fermierii și comunitățile de cacao pentru a-și transforma mijloacele de trai punând accent pe competențe, educație și acces la resurse esențiale, precum materialele de plantare și protecția culturilor.

De asemenea, Mondelēz International a lansat raportul anual al Cocoa Life 2018, primul raport de impact pe scară largă din industria de cacao, care arată rezultate încurajatoare ale primilor șase ani de program.

Programul lucrează cu peste 142.000 de fermieri pentru a crește mai multă cacao în fermele lor, sprijină mai mult de 1.400 de comunități să se dezvolte și astfel să se obțină cacao pentru 43% din ciocolata produsă de companie astăzi.


Raportul arată că programul Cocoa Life are un impact pozitiv:
•    Producțiile de cacao se îmbunătățesc continuu, iar rezultatele arată că, odată cu creșterea eficienței fermelor de cacao, crește și randamentul lor. Aceasta este o dezvoltare importantă, deoarece fermele care pot face mai mult cu mai puțin teren pot crea teren de rezervă care poate fi folosit pentru alte activități generatoare de venituri, ajutând astfel ca activitatea de cultivare de cacao să devină o afacere prosperă.


•    Din ce mai multe comunități decid în legătură cu propria dezvoltare, iar comunitățile Cocoa Life pot deveni motoare ale schimbării. Prin utilizarea instrumentelor de planificare și de advocacy, aceste comunități au reușit să atragă finanțarea și resursele necesare dezvoltării - un pas important, deoarece schimbarea sectorului va fi susținută numai dacă actorii locali se simt sprijiniți să facă acest lucru.


•    Agricultorii aleg să nu se extindă în pădurile protejate și încurajează și permit fermierilor și comunităților de cacao să protejeze terenurile în care se cultivă cacao prin programul Cocoa Life.

Strategiile și instrumentele de cartografiere sprijină fermierii în înțelegerea modului de a obține mai mult din fermele lor - ajutându-i să construiască afaceri mai bune.

În funcție de rezultate, programul își va schimba atenția asupra domeniilor principale de intervenție în care se poate obține cel mai mare impact; culturile de cacao ca o alegere de afacere prosperă; comunități împuternicite și incluzive care își propulsează propria dezvoltare; conservarea și refacerea pădurilor care să permită practici rezistente la schimbările climatice.


"Extinderea programului Cocoa Life aduce Mondelēz International cu un pas mai aproape de îmbunătățirea impactului pozitiv pe care compania îl are asupra oamenilor și asupra planetei", a declarat Van de Put. "Prin intermediul Cocoa Life, luptăm împotriva schimbărilor climatice în sectorul de cacao și jucăm un rol activ în asigurarea aprovizionării durabile cu importante materii prime.”


"Succesul nu va veni acționând singur, și de aceea construim o mișcare pentru schimbări de durată și o abordare holistică prin parteneriate productive și colaborative", a adăugat el.

"Sperăm că rezultatele noastre încurajatoare inspiră mai mulți membri ai industriei să implementeze abordări integrate și să-și extindă impactul la scară mare".

 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod