Mondelēz International extinde programul pentru grâu sustenabil, pentru a acoperi 100% portofoliul european de biscuiți, până în 2022

Mondelēz International anunță extinderea programului Harmony, inițiativa companiei ce are în vedere aprovizionarea cu grâu din surse sustenabile, pentru a acoperi 100% brandurile de biscuiți din țările Uniunii Europene, până în 2022, de la 60%, la sfârșitul anului trecut.

 “Consumatorii europeni încep să asocieze din ce în ce mai mult produsele de calitate cu producția sustenabilă. Sunt conștienți de impactul asupra mediului al produselor pe care le aleg și au așteptări mari de la producători, să își asume partea lor de responsabilitate”, a declarat Hubert Weber, Vicepreședinte Executiv și Președinte Mondelez Europe.

“Suntem cel mai mare producător de biscuiți din Europa și putem contribui la găsirea de soluții pentru provocări cum sunt schimbările climatice sau resursele limitate, promovând practicile sustenabile în rândul fermierilor și îmbunătățirea biodiversității în lanțul de aprovizionare.

Astfel, contribuim la crearea unui lanț valoric mai corect, mai transparent și integrat, prin care oferim consumatorilor produse care generează un impact pozitiv în comunitățile de fermieri și în societate”.

Astăzi, programul Harmony implică 1.700 de fermieri, 13 mori și 21 cooperative din 6 țări (Belgia, Cehia, Franța, Italia, Polonia și Spania), producând, în ultimul an, 177.000 de tone de grâu pentru brandurile de biscuiți ai companiei. Această cantitate reprezintă 60% din producția de biscuiți din țările Uniunii Europene pentru branduri ca LU, Oro, LiGA și  Fontaneda.
Prin extinderea programului Harmony, producția anuală de grâu în condiții sustenabile va crește la peste 280.000 de tone până în 2022. Această cantitate va acoperi întregul portofoliu de biscuiți european, adăugând branduri ca belVita, biscuiții Milka și Barni.


Zece ani de parteneriat pentru dezvoltare durabilă

Lansat acum 10 ani în Franța, programul Harmony promovează biodiversitatea și practicile de mediu responsabile pentru producția de grâu din Europa. Programul a fost creat pentru întregul lanț de aprovizionare, din care fac parte fermieri, cooperative, morari și beneficiază de susținerea fermierilor parteneri care adoptă practici sustenabile în cultivarea și procesarea grâului.
Fermierii din program aleg să folosească apa judicious, protejează solul, biodiversitatea și reduc emisiile de carbon, crescându-și, în același timp, veniturile.


Programul Harmony a fost dezvoltat cu ajutorul ONG-urilor, specialiștilor în agronomie, specialiști de mediu și organizații de cercetare. Practicile Harmony sunt auditate anual pentru a  asigura conformitatea. Având la bază practici sustenabile, programul urmărește:


•    Să minimizeze utilizarea pesticidelor și fertilizatorilor prin alegerea unor varietăți de grâu rezistente și prin rotația culturilor, cu grijă față de sol
•    Evitarea tratamentelor care nu sunt necesare
•    Reducerea emisiilor de carbon, în special prin reducerea utilizării fertilizatorilor
•    Conservarea calității apei
•    Protejarea biodiversității locale