MOL România și Asociația Inima Copiilor construiesc un heliport pe acoperișul Spitalului Clinic de Urgență pentru Copii “M. S. Curie”

MOL România și Asociația Inima Copiilor construiesc un heliport pe acoperișul Spitalului Clinic de Urgență pentru Copii “M. S. Curie”, o inițiativă prin care va fi redus timpul de transport către spital pentru pacienții aflați în stare gravă.

“Suntem onorați că MOL România este parte a acestui proiect. Anterior, MOL Romania a mai sprijinit proiecte ale Asociației Inima Copiilor în favoarea Spitalului Clinic de Urgență pentru Copii „M. S. Curie”,   în cadrul programului de responsabilitate socială Sănătatea Copiilor. Am fost impresionați de sensibilitatea și profunzimea inițiativelor Asociației și ne-am bucurat când am aflat că putem fi din nou împreună într-un proiect a cărui necesitate era evidentă. MOL România își dorește să susțină acele proiecte care răspund nevoilor reale ale comunității și ne bucurăm foarte mult că, după finalizarea acestui proiect, pacienții aflați în stare gravă și care necesită intervenții de urgență vor avea o șansă în plus la viață și la recuperare,” a declarat Camelia ENE, CEO & Country Manager MOL Romania.


Lucrările la construcția heliportului, care va fi amplasat pe acoperișul spitalului, vor începe în toamna anului 2019, în urma unei investiții de 425.000 euro.


“Am fost partener al MOL România într-un proiect de suflet pentru asociația noastră – “Niciun copil singur în spital”, adresat unei categorii extrem de vulnerabile: copiii cu probleme medicale grave, părăsiți în spital. Calitatea colaborării noastre a fost peste orice așteptări iar bucuria de a face împreună ceva extrem de frumos și folositor a avut darul de a ne apropia. Acum suntem din nou împreună pentru ceva extrem de important: construcția unui heliport destinat transportului de urgență al copiilor aflați în situații medicale extreme. Mulțumim MOL România pentru încrederea pe care ne-o acordă și sunt sigur că vom colabora cu la fel de multă bucurie știind că ceea ce facem va salva numeroase vieți.

Nu pot decât să sper că vor urma și alte proiecte care să facă cu adevărat diferența pentru copiii cu probleme medicale grave.”, a declarat Alexandru Popa, președintele Asociației Inima Copiilor.


Personalul Spitalului Clinic de Urgență pentru Copii “M. S. Curie” efectuează o gamă largă de intervenții, mulţi dintre copiii-pacienți ai spitalului fiind transportați din diferite zone ale României. În majoritatea cazurilor, micii pacienți au nevoie de intervenție de urgență iar timpul petrecut pentru a-i transporta cu ambulanța de la locul de aterizare a elicopterului până la spital este prea lung, astfel că, în unele cazuri, salvarea lor nu mai este posibilă.


„Mulțumim MOL România pentru că ne ajută să construim un heliport pe acoperișul Spitalului Clinic de Urgență pentru Copii „M. S. Curie”. Această construcție este foarte importantă pentru noi în primul rând deoarece ne va permite să intervenim mai repede și cu șanse mai mari de succes în cazurile grave.  În medicina de urgență, aproape întotdeauna câteva clipe reușesc să facă diferența între viață și moarte.

Am avut cazuri de pacienți pentru care nu am mai putut interveni cu succes din cauză că au ajuns la noi prea târziu și suntem convinși că, odată cu finalizarea acestei construcții, va crește și numărul copiilor pe care îi salvăm,” a declarat doctorul Cătălin Cîrstoveanu, șeful Secției de Terapie Intensivă de la Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii “M. S. Curie”.


„Salutăm parteneriatul cu MOL România și ne bucurăm că putem demara proiectul construirii unui heliport la Spitalul Marie Curie. Este prima construcție de acest gen pentru un spital de pediatrie din România și, totodată, este o investiție care ne va ajuta să salvăm viețile mai multor pacienți. Rămânem în continuare dedicați misiunii noastre de a îmbunătăți calitatea serviciilor pe care le oferim pacienților și le mulțumim tuturor celor care ne sunt alături în acest demers”, a declarat Daniel Buzatu, managerul Spitalului Clinic de Urgență pentru Copii “M.

S. Curie”.

Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii “M. S. Curie” este o donație a statului polonez pentru copiii din România, fiind construit de firma poloneză BUDIMEX în anul 1984. Spitalul oferă asistență medicală de specialitate pentru copii, asigurând servicii de urgență, curative și profilactice. În anul 2015, 104.858 de pacienți au rimit îngrijiri la UPU din cadrul Spitalului.


 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod