Astfel, în octombrie și noiembrie, cei mici sunt așteptați la spectacole de teatru puse în scenă într-o manieră originală și creativă de o echipă de actori, păpușari, regizori, coregrafi şi psihologi profesioniști tocmai pentru a stimula imaginația și creativitatea celor mici. Noutățile acestui sezon cuprind trei spectacole: „Dănilă Prepeleac”, „Cântec pentru Tisha” și „Spre Vrăjitorul din Oz”.
„În noua stagiune ne propunem atât să păstrăm stilul de teatru care ne-a consacrat, axat pe educarea emoțională și creativă a copiilor, cât și să reușim să aducem copii din medii vulnerabile la teatru, iar pentru asta am pornit o campanie de donații”, a declarat Ioana Ginghină, fondatoarea MiniArtShow.Prin campania „Vreau la teatru” MiniArtShow își propune să sprijine prin metode de educaţie non-formală prin artă dezvoltarea armonioasă a copiilor provenind din medii defavorizate, oferindu-le șansa să vină la spectacolul „Dănilă Prepeleac”, adaptare după povestea scrisă de Ion Creangă.
„Toți copiii au nevoie să se dezvolte într-un mediu creativ și să poată avea acces la cultură, indiferent de mediile din care provin.
Tocmai de aceea îmi doresc să le ofer șansa copiilor din zonele defavorizate ale Bucureștiului și din împrejurimi să vadă un spectacol ce promovează valorile românești”, a declarat actrița Ioana Ginghină. Donațiile se pot face pe galantom.ro: http://miniartshow.galantom.ro/ioanaghinghina1Programul spectacolelor MiniArtShow
Octombrie
Sâmbătă 15 octombrie, ora 10:00 - „Spre Vrăjitorul din Oz”
Duminică 16 octombrie, ora 10:00 - „Dănilă Prepeleac”
Sâmbătă 22 octombrie, ora 10:00 - „Spre Vrăjitorul din Oz”
Duminică 23 octombrie, ora 10:00 - „Cântec pentru Tisha”
Duminica 30 octombrie, ora 11:00 - „Dănilă Prepeleac”(Surprize de Halloween)
Noiembrie
Sâmbătă 5 noiembrie, ora 11:00 - „Dănilă Prepeleac”
Duminică 6 noiembrie, ora 11:00 - „Spre Vrăjitorul din Oz”
Sâmbătă 26 noiembrie, ora 11:00 - „Dănilă Prepeleac”
Duminică 27 noiembrie, ora 11:00 - „Cântec pentru Tisha”