MiniArtShow by Ioana Ginghină a dat startul proiectului “Brave Kids România 2018”

Andra Gogan, special guest în prima etapă “Brave Kids România”
În acest weekend, la sediul MiniArtShow by Ioana Ginghină s-a desfășurat prima parte a proiectului internațional “Brave Kids România 2018”. În tot acest timp, 23 de copii și liderii lor au participat la workshop-uri de tipul kids teach kids, coordonate de traineri cu experiență din Polonia.

Prima etapă a proiectului s-a desfășurat zilele trecute sub atenta coordonare a celor 3 reprezentanți ai organizației “Song of the Goat’ Theatre Association”, care de mai bine de 9 ani organizează “Brave Kids” în Polonia. Cei 23 de copii de la Academia de Dans “Amicii” și cu liderii lor au avut parte de mai multe workshop-uri prin care au fost încurajați să-și arate talentul artisti.
Prin metoda kids teach kids, copiii au fost încurajați să se învețe unii pe alții și să se organizeze, astfel ca până la final să reușească sa realizeze un spectacol propriu. Practic, adulții doar coordonează ideile pe care copiii le propun pentru un spectacol.

Atmosfera a fost minunată. Copiii, trainerii, însă și noi, organizatorii am dansat, ne-am jucat, dar am și descoperit că cei mici pot fi lideri și își pot crea propriul spectacol. Invitații noștri s-au simțit foarte bine și, deși programul a fost destul de strict și a acoperit cam toată ziua, seara am reușit să ne plimbam prin București”, povestește Ioana Ginghină.

În aceste zile, participanții au avut parte de multe surprize, printre care întâlnirea cu faimoasa vloggeriță, actriță și cântăreață Andra Gogan.
Am fost fericiti să o întâlnim pe Andra Gogan, care ne-a făcut o vizită, a făcut poze și a dat autografe copiilor, care au fost atât de fericiți să o vadă. De asemenea, Carousel Events ne-a surprins cu mâncare delicioasă, atunci când, obositi după 3 ore de workshop, am făcut o pauză de 2 ore”, dezvăluie Ioana Ginghină.

Actrița Ioana Ginghină a fost prezentă pe tot parcursul proiectului, alături de echipa MiniArtShow, care s-a ocupat de toată organizarea evenimentului. În cele 3 zile de workshop-uri, fiecare etapă a fost îndeaproape filmată de Alex Vergea și fotografiată de Snapyourmoment.

Un proiect complex ce promovează diversitatea culturală și artistică, dedicat fetelor și băieților de diferite naționalități, “Brave Kids” are ca misiune principală conectarea mai multor grupuri de copii și tineri talentați de la organizații și fundații din întreaga lume.
În general, copiii provin din medii defavorizate și fac din activitățile artistice un mod de a-și depăși situația dificilă pe care o trăiesc. Între 2009 și 2015 acest proiect s-a desfășurat doar în Polonia. În 2016 s-au alăturat Georgia și Slovacia, iar in 2017 Marea Britanie.

În luna august, în cadrul “Brave Kids România 2018” vor veni 20 de copii din Moldova, Polonia și Iran și împreună cu încă 8 copii din România vor crea, timp de o săptămână, un spectacol intercultural.
 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod