Sâmbătă, 8 octombrie 2016, Curtea Veche Publishing îi invită pe cei mici și pe cei mari la un workshop în jurul volumului pentru copii „ABC de nutriție” de dr. Mihaela Bilic. Cartea familiarizează noile generații cu principiile de bază ale nutriției și vine să revoluționeze percepția despre obiceiurile alimentare. Evenimentul va include și o sesiune de autografe.
Copiii și părinții lor sunt așteptați începând cu ora 11.00 în Pergola din Grădina Verona.
Ne putem educa copii să mănânce sănătos și gustos în același timp? Dr. Mihaela Bilic, medic nutriționist, ne spune că răspunsul este cu siguranță pozitiv. Autoarea ne învață că este simplu să avem copii care au o relație sănătoasă cu mâncarea, dar doar dacă îi educăm în acest spirit. Volumul ne propune să ne educăm copiii să mănânce sănătos încă de la vârste fragede, printr-o serie de sfaturi pe placul celor mici, adunate într-un format accesibil, plin cu ilustrații colorate, grafice interesante, jocuri și experimente, teste și exerciții ușor de pus în practică.
Volumul de nutriție pentru copii conține tot ce trebuie să știm despre mâncare, nutrienți, calorii și etichete. Micii cititori pot învăța să devină „detectivi de etichetă”, își pot forma „obiceiuri bune de mâncat”, vor ști ce înseamnă farfuria ideală și vor învăța să aprecieze mâncarea prin gustul bun și beneficiile pe care le poate aduce organismului.
Dr. Mihaela Bilic a mai publicat la Curtea Veche Publishing volumele „Trăiesc, deci mă abțin”, „Sănătatea are gust”, „Sănătatea are gust. Ghid pentru slăbit” și „Tocăniță pentru suflet”, volume care îndeamnă la un stil de viață sănătos. Volumul „ABC de nutriție” este disponbil în librăriile din toată țara și în magazinul online www.curteaveche.ro la prețul de 44 lei.