Mega Image va investi 1 milion de euro în educarea copiilor privind alimentația sănătoasă

Mega Image lansează campania „1 milion de euro pentru Generația Mega” - o nouă inițiativă de responsabilitate socială prin care compania sărbătorește Anul Centenarului, cu scopul de a încuraja alimentația sănătoasă în rândul copiilor. Astfel, în perioada 8 noiembrie – 5 decembrie 2018, Mega Image desfășoară, în toate magazinele sale din țară, o campanie la finalul căreia compania va reinvesti, alături de clienți, un milion de euro pentru alimentația sănătoasă a 500.000 de copii din țară.

„În anticiparea anului Centenarului, ne asumăm misiunea de a face o schimbare în bine pentru generațiile următoare și facem deja primul pas: susținerea unei alimentații sănătoase.
De aceea, ne bucurăm să putem lansa astăzi o campanie prin care, în cursul anului următor, alături de clienții noștri vom investi un milion de euro ce vor deservi 500.000 de copiii din toată țara, indiferent de zona geografică sau de situația lor materială
”, a declarat Adrian Nicolaescu, VP Marketing Mega Image.

Mecanismul campaniei implică redirecționarea în fondul de proiect a 1% din bonurile încasate cu o valoare mai mare de 30 de lei, pe perioada desfășurării campaniei.
În plus, Mega Image va redirecționa 1% din valoarea produselor partenere (special semnalizate la raft), fără alte condiționări legate de valoarea bonului.

Campania „1 milion de euro pentru Generația Mega” are ca scop crearea unui viitor mai bun pentru copii și pentru generațiile următorilor 100 de ani, prin acțiuni concrete care să contribuie la educația acestora cu privire la o alimentație sănătoasă și la un stil de viață sustenabil. Programul Generația Mega va fi dezvoltat în 2019, cu mai multe proiecte implementate pe parcursul anului.
Mai multe informații despre campanie și inițiativa Generația Mega sunt disponible la www.mega-image.ro/generatia-mega.


 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod