În continuarea parteneriatului dintre Lidl România și Asociația Little People, inițiat prin donația de 100.000 de euro pe care compania a oferit-o organizației, Lidl demarează, în perioada 25 august – 14 septembrie, campania „Un leu pentru Leul Curajos”. Așadar, pentru fiecare dintre rechizitele școlare selecționate, achiziționate din magazinele Lidl, compania donează câte un leu către Asociația Little People, pentru susținerea copiilor și adolescenților care luptă cu cancerul în spitalele din România.
Împreună putem colora povestea Leului Curajos, cu ajutorul instrumentelor de scris și desenat (13.99 lei/set), disponibile în 6 modele, și putem contura povestea celor peste 2.000 de copii și adolescenți care beneficiază de sprijinul specializat al oganizației cu setul de finelinere (7.99 lei/1 set).
„Copiii și adolescenții cu afecțiuni oncologice ne arată în fiecare zi ce înseamnă curajul. Iar noi dorim să le oferim sprijinul necesar pentru ca ei să se poată familiariza cu transformările pe care le presupune un astfel de tratament și care, de multe ori, se întâmplă să le inducă acestora un puternic sentiment de teamă. Dorim să le dedicăm campania „Un leu pentru Leul Curajos”, pentru care am ales rechizitele școlare, un simbol al copilăriei trăite fără teamă, cum ne dorim să fie și cea a copiilor internați în centrele de oncopediatrie din România.
Și tu poți susține campania „Un leu pentru Leul Curajos” prin achiziționarea rechizitelor școlare semnalizate cu Leul Curajos din toate magazinele Lidl din țară!
Posteaza comentariu