Leonard Caffè s-a lansat în inima Bucureștiului, la Hanu`lui Manuc

Leonard Caffé s-a lansat într-o nouă locație, la Hanu` lui Manuc. Iubitorii de cafea au ocazia să deguste specialități din miscele de cafea robusta și arabica aduse de pe trei continente, în atmosfera Bucureștiului de altădată. Un local boem, intim si plăcut, decorat cu obiecte personale, cu mese de cusut vechi transformate în măsuțe de cafea și rafturi pline cu cărți pentru cei care vor să se delecteze.

Hanu`lui Manuc este locul perfect pentru cei care vor să se regăsească în atmosfera Bucureștiului interbelic la o cească de cafea sau ceai. Pentru cei mai tineri, locul amintește de copilărie, de bunici și de lucrurile bune care erau atunci și care nu mai sunt acum. Localul este decorat cu obiectele personale și de colecție ale domnului Mihail Florescu,  fondatorul Leonard Caffé.

Leonard Caffé este furnizorul oficial al Casei Regale a României, dar succesul brandului se datorează pasiunii investite în această afacere de domnul Mihail Florescu, care  şi-a dedicat peste 25 de ani din viață producţiei de cafea.

"Miscelele reprezintă un amestec de cinci - șase tipuri de cafea, dintre care una este indicat să fie robustă,  pentru a-i da corp cafelei, grad de cofeină și acea cremă pentru espresso. Cafeaua arabică este mai dulce, mai prietenoasă și este potrivită pentru a fi servită și la amiază, datorită gradului mai mic de cofeină.”,  a explicat domnul Mihail Florescu, fondatorul brandului Leonard Caffé.

Din pasiune pentru cultului cafelei, acesta a mers într-un tur în jurul lumii, pentru a vedea de unde provine și cum crește cafeaua pe care o comercializează. A fost pe plantații, a stat de vorbă cu micii producători locali, a văzut florile albe ale cafelei, cum se trasformă, cum miros și cum se dezvoltă, ce plante cresc în împrejurimi și care sunt secretele unei cafele de calitate.

"Avem în total peste 25 de tipuri de cafea, din tot atâtea țări de origine și de-a lungul anilor am reușit să mă dezvolt și și să mă reinventez.

În prezent, există circa 30 de magazine în țară, care sunt în gestiunea unor oameni care au crezut în cafeaua noastră și au văzut că produsele sunt altfel decât ceea ce se găsește în supermarketuri.  Sunt singurul din România care exportă cafea în Statele Unite, în Italia și în Republica Moldova. Cafeaua Leonard Caffe este foarte apreciată peste hotare, iar mulți au învățat să spună și sloganul meu:,, Cea mai bună cafea, pe onoarea mea!”, a adăugat domnul Mihail Florescu, fondatorul brandului Leonard Caffé.

"Cafeaua Vampirului” este un sortiment care a trezit interesul americanilor, un blend exotic, ciudat și enigmatic, care îl are în centrul atenției pe Vlad Dracula. Aroma unică este definită de aroma de scorțișoară și praf fin de ardei iute.

Produsul a devenit cea mai vândută cafea în aeroporturi și la Castelul Bran, însă a trecut și granițele, până la New York, Manhattan.  "Cafeaua Bunicii” este o cafea specială cu o poveste frumoasă. Este un sortiment de cafea creat pentru mama sa, cu fotografia acesteia imprimată pe ambalaj și are în componență năut.  Se vinde foarte bine pentru ca este o cafea slabă, iar năutul prăjit este foarte bun la gust și sănătos.

Leonard Caffe – Hanu` lui Manuc este pentru amatorii de retro și secrete bine păstrate, este locul ideal pentru cei care vin să socializeze, să citească sau să joace șah, într-un cadru boem și intim. În marea de branduri internaționale și multinaționale, Leonard Café este un brand românesc cu tradiție și de calitate, de care te poți bucura în tihnă, la o cafea de poveste și cu povești.

 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod