Kavalan a fost desemnat „Distiller of the Year” în cadrul IWSC - International Wine and Spirit Competition

Kavalan, cel mai renumit whisky din Taiwan, a fost desemnat „Distiller of the Year” la International Wine and Spirit Competition 2017, cea mai înaltă distincție acordată în cadrul prestigiosului program dedicat tuturor producătorilor de băuturi spirtoase din lume. Distiller of the Year este cel mai important premiu IWSC cu care este recunoscut Producătorul Anului din categoria de băuturi spirtoase, din care fac parte vodca, ginul, coniacul, romul, lichiorul și whisky-ul.

Dl.

YT Lee, CEO Kavalan, afirma că premiul IWSC Distiller of the Year este o recunoaștere pentru distileria care obține cel mai mare scor în toate categoriile și regiunile. „Pasiunea noastră este să producem un whisky de talie mondială; suntem onorați să primim acest premiu și hotărâți ca pe viitor să producem un whisky și mai rafinat,” a afirmat dl. Lee. Ian Chang, Master Blender, a declarat că ar dori să îi mulțumească lui Dr.
Jim Swan, expertul tehnic și prietenul Distileriei Kavalan, pentru inspirația pe care i-a oferit-o.

„În mod normal, Dr. Swan ar fi aici alături de noi. Știu că ar fi extrem de mândru de această realizare. Trofeul îi aparține lui Jim,” a spus Chang. Kavalan a câștigat Premiul Producătorul Anului la categoria Băuturilor Spirtoase, acordat de IWSC, de șase ori, în anii 2011, 2012, 2013, 2015, 2016 și acum, în 2017.
Kavalan Solist Ex-Bourbon Single Cask Strength a obținut, de asemenea, şi premiul 2017 IWSC “Trophy” pentru cel mai bun whisky produs în afara Scoției.

În calitate de pionier al whisky-ului produs în Taiwan, Kavalan a câștigat în mod repetat cele mai înalte distincții în domeniu. Solist Amontillado Sherry Single Cask Strength a fost desemnat „Cel mai bun whisky single malt single cask” în 2016 la prestigioasele World Whiskies Awards (WWA), iar Solist Vinho Barrique a câștigat titlul „Cel mai bun whisky single malt pe plan mondial” al ediției din 2015.