În această vară, Kaufland România invită românii să se bucure de mese într-un mod special, savurându-le în aer liber. Fie că e vorba de pauza de masă la serviciu sau de prânzul din weekend cu familia, prin inițiativa Hai să mâncăm afară - Kaufland își propune să inspire românii să ia mai des mesele în aer liber și să experimenteze astfel noi valențe, gusturi și emoții ale mâncării, într-un mod foarte simplu și natural.
Demersul se subscrie campaniei Mâncarea bună este, derulată de Kaufland pe parcusul anului, și pornește de la faptul că tot mai puțini români petrec timp afară, iar mesele au adesea loc doar în interior, în fața monitorului sau pe fugă.
În cadrul inițiativei, brandul va organiza mese în aer liber, în fața clădirilor de birouri, la festivalurile muzicale la care este partener, va oferi inspirație prin idei de rețete și va provoca oamenii să-și schimbe obiceiurile, să găsească locuri noi, inedite sau la îndemână, în care să ia masa afară. În magazine, clienții vor găsi un sortiment bogat pentru mesele afară, de la produsele marcă proprie K-to go, diverse preparate alimentare și până la obiecte de grădină sau grătar.
Cu ocazia lansării campaniei, Kaufland a invitat influenceri și celebrități să se bucure de un picnic în aer liber, în cadrul unei excursii pitorești la cules cireșe, în livada unuia dintre producătorii români care livrează fructe de sezon în magazinele Kaufland. Pentru Kaufland reprezintă o prioritate colaborarea cu producătorii locali, acesta fiind unul din punctele cheie în politica de achiziții la nivel de grup. În prezent, 76% din furnizorii Kaufland sunt români, procent care crește de la an la an.