Sortimentul marcă proprie K-Bio cuprinde 43 de produse ecologice variate - de la brânză din lapte acru, până la produse de panificație cu ovăz și alac – gama aflându-se în curs de extindere. Produsele K-Bio poartă sigla oficială de certificare bio și corespund directivelor stricte ale eco-regulamentului Comisiei Europene*.
Gama de produse K-take it veggie a fost concepută de Kaufland special pentru alimentația sănătoasă și variată a vegetarienilor, veganilor sau a persoanelor care țin post și oferă în prezent 34 de produse, precum creme fine tartinabile, băuturi din soia, orez sau migdale, lactate din soia, mezeluri fără carne, brânză tofu, falafel, mâncăruri semi-preparate gustoase și multe altele.
„Din ce în ce mai mulți oameni se preocupă în mod constant de alimentația lor, din rațiuni diverse și sub diverse forme. Kaufland oferă acum și o mare varietate de produse ecologice, vegetariene și vegane. Prin noile noastre mărci proprii încurajăm clienții să adopte un stil de viață fresh și un regim alimentar echilibrat, produsele fiind corespunzătoare pentru orice tip de dietă”, declară Valer Hancaș, Manager Corporate Affairs & Comunicare, Kaufland România.
Despre calitatea mărcilor proprii Kaufland
Noile game K-Bio și K-take it veggie beneficiază de o calitate superioară, asemenea tututor produselor marcă proprie Kaufland.
*Despre produsele ecologice
La produsele ecologice este interzisă utilizarea pesticidelor chimice sintetice sau a îngrășămintelor minerale ușor solubile, precum și iradierea produselor și a materiilor prime.